Tânărul antrenor Marius Cristian Coman este victima tragicului accident de pe Autostrada A2

Clubul CSM Oradea anunță trecerea fulgerătoare și atât de nedreaptă în neființă a antrenorului Marius Cristian Coman. El a căzut victimă a unui accident rutier – consemnat duminică, pe Autostrada A2 – în care a fost implicat autocarul cu care delegația ACS Baschet Star Oradea se deplasa către litoral pentru ediția 2025 a Festivalului Național de Baby și Minibaschet.

Născut pe data de 12 Martie 2002, la Sighetu Marmației, Marius a practicat jocul de baschet în cadru organizat la clubul sportiv din localitatea de baștină. El a venit la Oradea, acolo unde a continuat să joace, iar după ce a absolvit liceul și a devenit student la Facultatea de Geografie, Turism si Sport din Oradea, s-a dedicat antrenoratului. De altfel, în plan academic, el tocmai încheiase anul 1 de master la specializarea educație fizică și antrenament sportiv.

„Marius Coman a fost antrenor secund al echipei CSM Oradea care a devenit campioană națională la categoria U14 masculin în sezonul 2024/25. Pe lângă activitatea la grupa de performanță a generației 2011, tânărul care a aniversat de curând împlinirea vârstei de 23 ani a participat activ la programele de selecție derulate în școli de ACS Baschet Star Oradea, dar și la inițierea celor mai tineri doritori să practice jocul de baschet.

Toți cei care au interacționat cu Marius au putut constata foarte ușor un suflet bun, un om cald și o persoană mereu dispusă să se implice, să ajute, să eficientizeze activitatea. Contribuțiile sale nu au fost întotdeauna răsplătite așa cum se cuvine și nici remarcate precum ar fi meritat pe deplin. Însă știm, toți cei care am interacționat cu el, că nu asta a căutat.

Baschetul orădean și comunitatea locală pierd nu doar un antrenor tânăr și dedicat, dar rămân fără un om bun, un caracter plăcut de toată lumea, indiferent că vorbim despre un tinerel care iubește baschetul, de părintele acestuia ori de colegii și colaboratorii săi din ultimii ani. Viața noastră devine mai săracă fără tine, Marius.

Odihnească-se în pace!

___

Copiii  prezenți în autocar, alături de antrenorii lor, au primit îngrijiri medicale la marginea șoselei, iar o parte a acestora au fost transportați la spital. Ei se află și sub supraveghere medicală. Reprezentanții ACS Baschet Star Oradea au deplină încredere în personalul medical care îi îngrijește, așteptând cu speranță vești în legătura cu evoluția medicală a copiilor. Vom reveni cu informații suplimentare în măsura în care acestea ne parvin”, a transmis clubul CSM Oradea.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

59 − 57 =