Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
mai 24, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1150 vizualizari
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au depistat o tânără din Camerun, care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat, folosind un document francez care aparţinea altei persoane.
În data de 22 mai, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasager într-un autoturism, o tânără care s-a legitimat cu un document având însemnele autorităților franceze.
Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.
În urma verificărilor s-a stabilit faptul că persoana este cetăţean camerunez și are vârsta de 27 ani. Persoanei în cauză nu i s-a permis ieșirea din țară, fiind preluată de către reprezentanții Serviciului pentru Imigrări Bihor, în vederea luării măsurilor legale care se impun.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat și fals privind identitatea, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.
nov. 20, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 28, 2024 0
aug. 02, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0