Actualizat aprilie 12th, 2025 4:48 PM
iul. 26, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 3535 vizualizari
Un bărbat de 27 de ani din orașul Vașcău și-a petrecut noaptea de duminic spre luni (24 / 25 iulie) după gratii. Omul a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Beiuș. Aceștia l-au identificat pe bărbat după o tâlhărie pe care acesta ar fi comis-o.
Potrivit relatărilor IPJ Bihor, cel în cauză ar fi săvârșit fapta în cursul serii de sâmbătă, 23 iulie, când „ar fi deposedat, prin violență, un bărbat care se deplasa pe o stradă din municipiul Beiuș, de o borsetă în care avea 800 de euro și 600 de lei, două telefoane mobile și alte bunuri personale, cauzându-i un prejudiciu declarat de 5.000 lei”. Întreaga pagubă a fost recuperată.
Biroul de Presă al Poliției bihorene informează că, luni, presupusul tâlhar a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș și la Judecătoria Beiuș cu propunere de arestare preventivă, iar magistrații din cadrul Judecătoriei Beiuș au emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Acum, oamenii legii încearcă să documenteze întreaga eventuală activitate infracțională a cetățeanului din Vașcău.
foto – radioimpactfm.ro
mart. 11, 2025 0
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
apr. 12, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0