Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
aug. 23, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 4704 vizualizari
La sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii bihoreni au ieșit pe teren pentru a căuta persoane care taie ilegal copaci din pădurile județului. Zona luată în vizor a fost cea a comunei Lăzăreni, iar deplasarea oamenilor legii s-a lăsat cu două capturi. Potrivit căpitanului Ioan Bogdan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean, în Pădurea „Ursoiu Scurt” din satul Poiana Tăşad au fost descoperite 3 persoane care tăiau arbori cu ajutorul unui motofierestrău. De asemenea, aceștia transportau lemnul cu un tractor cu remorcă. „În urma verificărilor efectuate la faţa locului s-a dovedit că arborii nu erau marcaţi”, iar „jandarmii au demarat verificările privind identitatea autorilor şi au stabilit că este vorba despre C. I. (19 ani – din Surduc), care era ajutat de doi minori de 17 ani”, spune cpt. Bogdna. Până să fie depistați, cei trei au reuşit să taie 9 arbori (fagi și carpeni). Prejudiciul evaluat este de 1.095,35 lei. Un al doilea caz descoperit de Jandarmerie este cel din Pădurea „Între Văi” din satul Tăşad, unde un bărbat de 56 ani din localitate a tăiat 6 cireşi. Nici acești arbori nu erau marcați, conform constatărilor de la fața locului, iar valoarea copacilor în cauză este de aproximativ 2.400 lei. Pe numele celor care au fost prinși au fost întocmite acte procedurale de constatare a infracţiunii de tăiere ilegală de arbori, conform Codului Silvic.
iun. 27, 2017 0
iun. 23, 2017 1
ian. 27, 2017 0
aug. 12, 2016 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0