Stadiul lucrărilor la Centura Beiuș

Începute în cea de-a doua jumătate a lunii februarie 2023, lucrările la Centura Beiuș au ajuns la un stadiu fizic de 20%. Au fost forați toți cei 496 de piloți…

A fost aprobat Studiul de Fezabilitate pentru Centura Aleșd

În ședința extraordinară de miercuri, 12 mai, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai Studiului de Fezabilitate (SF) pentru obiectivul de investiții „Varianta de ocolire Aleșd”. Tot astăzi a fost aprobat…

Activități ale comisiei de exproprieri pentru Varianta de ocolire Ștei

Demersurile privind realizarea proiectului „Varianta de ocolire Ștei“ avansează. Reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Bihor vor participa la ședințele de lucru ale comisiei de exproprieri care se va întruni în…

Stadiul lucrărilor la Varianta ocolitoare Săcueni

Stadiul fizic al lucrărilor pe Centura ocolitoare Săcueni a ajuns la un procent de execuție de 7.65%. În momentul de față se lucrează la următoarele elemente: Pasaj cale ferată (CF)…

Stadiul lucrărilor la varianta ocolitoare Săcueni

La solicitarea prefectului Dumitru Țiplea, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj a prezentat un raport privind stadiul lucrărilor de la Centura ocolitoare Săcueni. Conform raportului, în acest interval se…