Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea lui Mihai – judeţul Bihor au depistat, în două autoturisme care circulau în regim de taxi, șapte cetăţeni străini din…
Etichetă: valea lui mihai
Marghita, Valea lui Mihai şi Vaşcău vor primi fonduri din partea Consiliului Judeţean Bihor pentru proiectele de construire a centurilor ocolitoare
În cursul zilei de joi, în Sala Mare a Consiliului Judeţean a avut loc şedinţa AGA a Agenţiei de Dezvoltare Durabilă Bihor. Conducerea asociației, dar și primarii celor 9 UAT-uri,…
Incendiu, cel mai probabil de la o țigară, la un apartament, în Valea lui Mihai
În dimineața zilei de joi, 19 martie, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Valea lui Mihai, din care două de stingere și unul de prim ajutor calificat, au…
Cinci kilograme de tutun, deținut ilegal, confiscate de polițiștii din Valea lui Mihai de la un bihorean
Marți, 17 martie., la ora 02.02, pe drumul comunal 7, în localitatea bihoreană Șimian, polițiștii Secției nr.11 de Poliţie Rurală Valea lui Mihai din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor…
Incendiu de natură electrică produs la o gospodărie din Valea lui Mihai
În cursul zilei de joi, 12 martie, în jurul orei 14.10, echipajele Stației de Pompieri Valea lui Mihai au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie…
Patru cetățeni marocani și algerieni, opriţi la frontiera cu Ungaria
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea lui Mihai, judeţul Bihor, au depistat patru cetăţeni marocani și algerieni, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu…
Materiale pirotehnice interzise, confiscate de polițiștii din Valea lui Mihai de la o femeie care le comercializa fără autorizație, într-o piață din localitate
Joi, 19 decembrie, la ora 09.30, într-o piață din localitatea bihoreană Valea lui Mihai, polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai împreună cu polițiștii Secției nr.11 de Poliție Rurală…
Condamnat la închisoare pentru infracțiuni rutiere, depistat și încarcerat de polițiștii din Valea lui Mihai
Joi, 28 noiembrie, la ora 13.50, polițiștii Secţiei nr.11 de Poliţie Rurală Valea lui Mihai au depistat și reținut un bărbat de 48 de ani, din comuna Şimian, județul Bihor.…
Acțiuni ale polițiștilor bihoreni în Săcueni și Valea lui Mihai
Marți, 19 noiembrie, în intervalul orar 08.00 – 14.00, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției orașului Săcunei, cei ai Poliției orașului Valea lui Mihai și…
A tâlhărit un consătean, dar a fost identificat cu operativitate și reținut de polițiștii din Valea lui Mihai
Sâmbătă, 19 octombrie, la ora 12.00, polițiștii Secţiei nr.11 de Poliţie Rurală Valea lui Mihai împreună cu polițiștii din cadrul Poliţie oraşului Valea lui Mihai au depistat un tânăr de…
Depistat în flagrant de polițiștii din Valea lui Mihai, în timp ce transporta 10 kilograme de tutun pentru fumat, fără documente legale
Vineri, 20 septembrie, la ora 13.00, pe strada Calea Revoluției din localitatea bihoreană Valea lui Mihai, polițiștii Secției Nr.11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai au depistat în trafic un…
Trei autoturisme implicate într-un acroșaj, pe fondul neacordării priorității de trecere, la Valea lui Mihai
Vineri, 6 septembrie, la ora 08.12, la intersecția D.N. 19/C cu strada Calea Revoluției din localitatea bihoreană Valea lui Mihai, un bărbat de 65 de ani, din Valea lui Mihai,…
Au fost semnate contractele de execuție pentru alte două bazine didactice din județ
În cursul zilei de joi, 27 iunie, la sediul Consiliului Județean Bihor, s-au semnat două contracte de execuție a lucrărilor pentru bazinele didactice de înot. Acestea urmează să se realizeze…
Urmărit internațional, depistat în P.T.F. Valea lui Mihai
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Valea lui Mihai au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat căutat de autorităţile din Austria pentru săvârşirea de infracţiuni…
Un tânăr care a tâlhărit un bărbat de bani, reținut de polițiștii din Valea lui Mihai
Sâmbătă, 13 aprilie, la ora 23.07, polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U.…
Acoperișul unei locuințe din Valea lui Mihai mistuit de flăcări: mare atenție la coșurile de fum!
Pompierii reamintesc bihorenilor faptul că, în această perioadă a anului, cele mai frecvente cauze de producere a incendiilor sunt: neizolarea coşurilor de fum faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor…
Furată acum 7 ani din Spania, o mașină a fost reținută la Valea lui Mihai
A trecut ceva vreme din februarie 2008, moment în care spaniolii au anunțat că un autoturism BMW X5 este căutat. Mașina (foto) a apărut la granița ungaro-română, la punctul de…
Atenție la graniță: Poliția de Frontieră recomandă folosirea tuturor punctelor de trecere
Perioada sărbătorilor pascale care, în acest an, e foarte apropiată de minivacanța de 1 mai, îi face pe cei ce au grijă de frontierele noastre să fie în alertă. Ca…




