Sala de conferințe a Universității din Oradea a fost gazda celei de-a doua ediții a „International Gala”, eveniment care a avut loc la 19 mai 2024. „A fost, și de…
Etichetă: universitatea oradea
Prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău a fost reales în funcția de rector al Universității din Oradea
Alegerile academice la Universitatea din Oradea au ajuns la ultima etapă, cea a alegerii rectorului instituției de învățământ superior. Scrutinul s-a desfășurat în sala de conferințe a Bibliotecii Universității din…
„Aveți cea mai mare comunitate de rezidenți finlandezi din România”, a spus, în vizita sa la Universitatea din Oradea, ambasadoarea Finlandei la București, Excelența Sa doamna Leena Liukkonen
Reprezentantul diplomatic al Finlandei la București, Excelența Sa, doamna ambasador Leena Liukkonen, însoțită de consulul onorific al țării scandinave la Cluj, Mircea Hoțoleanu, au vizitat joi – 25 aprilie 2024,…
Universitatea din Oradea la “Târgul de Viitor”
Universitatea din Oradea a participat în perioada 10-11 Aprilie 2024, la “Târgul de Viitor” din Bistrița, eveniment de referință pentru tinerii dornici să își contureze o carieră profesională și să…
Eveniment inedit la Universitatea din Oradea, atelierul „De la idee la realitate TERMOFICAREA MUNICIPIULUI ORADEA”
Primul workshop cu tema „De la idee la realitate – TERMOFICAREA MUNICIPIULUI ORADEA” va avea loc joi, 04 aprilie 2024, de la ora 10:00, la Biblioteca Universității din Oradea. Invitația…
Consiliul Concurenței și Universitatea din Oradea, parteneri „pentru dezvoltarea mediului academic și de afaceri”
O delegație a Consiliului Concurenței s-a întâlnit marți – 26 martie 2024, cu reprezentanți ai conducerii Universității din Oradea, și ai facultăților de: Științe Economice, Drept, respectiv Istorie, Relații Internațional,…
Concursul de fotografie, organizat de EU GREEN și Universitatea din Oradea, și-a desemnat câștigătorii
Așa cum au promis, „jurații” concursului „Colecție de emoții în diversitate”, organizat în cadrul activităților din proiectul EU GREEN la Universitatea din Oradea, i-au desemnat pe laureați. La secțiunea dedicată…
Zece milioane de lei au fost atrași de Universitatea din Oradea, pentru reabilitarea unui corp de clădire dedicat Departamentului de Medicină Dentară
O clădire cu trei nivele, din Campusul Central III, al Universității din Oradea, va găzdui, începând chiar din toamna acestui an, noile laboratoare și săli de cursuri ale Departamentului de…
Simpozion pe tema Pactului verde european la Facultatea de Protecția Mediului
La aniversarea a două decenii și un an de activitate, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bihor, în parteneriat cu Universitatea din Oradea – Facultatea de Protecția Mediului, a…
Odată cu începerea anului universitar, studenții se vor bucura de două noi cămine studențești
Odată cu începerea anului universitar, studenții care vor alege să studieze la Universitatea Oradea vor beneficia de două noi cămine studențești, ambele ridicate pe malul stâng al pârâului Peța, între…
Adevărat asalt al elevilor arădeni la Universitatea din Oradea
Universitatea din Oradea devine, an de an, tot mai atrăgătoare pentru elevii din județele învecinate. Acest fapt a fost confirmat încă o dată de momentul, fără precedent în istoria Universității…
Conf. univ. dr. Aurel Căuș – singurul candidat la funcția de președinte al Senatului Universității din Oradea
Perioada de depunere a candidaturilor pentru funcția de președinte al Senatului Universității din Oradea s-a încheiat miercuri, 14 februarie 2024. Singura candidatură înregistrată la Biroul Electoral Universitar este cea a…
Un „masterclass” despre muzică, tinere speranțe și evoluție la Universitatea din Oradea și în orașul ei
Se împlinesc 12 ani de când soliștii Mihaela Anica (Viena) și Horia Maxim (Universitatea Națională de Muzică din București), susțin cursuri de măiestrie la Universitatea din Oradea, în cadrul Departamentului…
Universitatea din Oradea în topul instituțiilor academice selectate pentru a pregăti viitori profesori
Universitatea din Oradea este instituția de învățământ academic din România care a înregistrat cea mai mare creștere a numărului de locuri finanțate de stat pentru formarea viitorilor profesori, raportat la…
Vot final. Noul Senat al Universității din Oradea, în formulă completă
Prof. univ. dr. ing. Pop Mircea Teodor a fost ales joi, 18 ianuarie 2024, în urma unui vot de balotaj la care au participat colegii din cadrul Facultății de Inginerie…
Cadrele didactice ale Universității din Oradea și-au ales senatorii
Peste opt sute de cadre didactice ale Universității din Oradea au fost așteptate marți, 16 ianuarie 2024, la biblioteca instituției academice, pentru a-și alege viitorii reprezentanți în Senat. Încă de…
Dublu eveniment al Asociației Alumni a Universității din Oradea
Adunarea Generală a Asociației Alumni a Universității din Oradea (AAUO) a avut loc, miercuri, 20 decembrie 2023, în sala Consiliului de Administrație al instituției de învățământ superior. Conf. univ. dr.…
Universitatea din Oradea, zece proiecte, în valoare de peste 1,5 milioane de lei, finalizate în anul 2023
Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, împreună cu zece colegi, reprezentând mediul academic și administrația, au realizat, luni, 18 decembrie 2023, un bilanț al anului…
Universitatea din Oradea tot mai performantă în domeniul sustenabilității
Universitatea din Oradea se evidențiază în ultimele clasamentele internaționale de prestigiu privind sustenabilitatea: – – UI GreenMetric World University Ranking 2023 – QS Sustainability Ranking 2024. În cadrul UI…
Facultatea de Arte a Universității din Oradea vă invită la expoziția de icoane „Armonii sacre”
În așteptarea Sărbătorii Crăciunului, Facultatea de Arte a Universității din Oradea îi invită pe toți cei care iubesc credința și artele frumoase la expoziția de icoane ARMONII SACRE, ediția a…




