Regal de toamnă orădeană: centenarul încoronării și prima ediție post-pandemie a Oradea FestiFall

Orădenii și turiștii care ne vizitează orașul sunt așteptați în număr cât mai mare să se bucure de evenimentele speciale pregătite de echipele Oradea Heritage și Visit Oradea cu ocazia…

Trasee modificate în perioada 2-7 octombrie pentru buna desfășurare a evenimentelor din cadrul Toamnei Orădene/ Oradea FestiFall

Pentru buna desfăşurare a evenimentelor organizate în cadrul Toamnei Orădene/Oradea FestiFall – ediţia 2019, circulaţia rutieră va fi închisă în Piaţa Unirii, de la intersecţia cu strada Primăriei până la…

Toamna Orădeană: Scurtă, dar gustoasă şi muzicală!

Mâncare stradală în două locuri, animaţie şi în cartierele oraşului, concerte peste concerte în Cetatea Oradea şi în Piaţa Unirii. Toate acestea vor constitui meniul general al celor 4 zile…

Final de Toamna Orădeană: Piața Unirii scăldată în muzică și foc de artificii (FOTO/VIDEO)

Partea pentru „popor” a manifestărilor dedicate Zilei Orașului s-a încheiat duminică, înainte de miezul nopții, după show-ul de pe cer organizat de Primăria Oradea în semn de apreciere la adresa…

Au adus Carnavalul de la Veneția în Toamna Orădeană (FOTO/VDEO)

Sâmbătă, 8 octombrie. Piața Uniri. În plină Toamnă Orădeană, atmosferă de Carnaval de la Veneția, dar un pic mai altfel. O trupă de actori italieni au privit spectatorii de sus.…

Street Food Festival: Înarmați-vă cu răbdare și bani!(FOTO/VIDEO)

După un debut extrem de dezamăgitor cauzat de vremea execrabilă de joi, vineri, în a doua zi a Toamnei Orădene, comercianții de la Street Food Festival (SFF) au răsuflat ceva…

Veteranul rocker Bubu Luca revine acasă cu Organic Noise Experiment. Concert, vineri, în Toamna Orădeană!

Fondator al trupelor Compact (da, cu regretatul Teo Peter) și Metrock, Marius Luca (zis Bubu) a devenit canadian în urmă cu peste 30 de ani. De ceva vreme, el face…

Piața Unirii se „îmbracă” în Street Food Festival (FOTO)

În ajunul debutului ediției actuale a Toamnei Orădene (TO), cei care trec prin Piața Unirii pot deja să vadă semnele Street Food Festival (SFF), eveniment care va avea loc în…

Din noaptea asta Piața Unirii va fi închisă traficului auto. Pregătiri pentru Toamna orădeană

Până peste o săptămână, șoferii nu vor mai putea trece prin Piața Unirii decât pe jos. Mașinile vor fi nevoite să ocolească zona în care administrația locală organizează ediția din…

Toamna Orădeană deviază și traseul liniei 12 de autobuz

De marți, având în vedere că centrul orașului va găzdui manifestările din cadrul ediției din 2016 a Toamnei Orădene, linia 12 de autobuz nu va circula pe traseul obișnuit. Potrivit…

ATENȚIE: De marți, 4 octombrie, NU se va circula cu mașina prin Piața Unirii!

Pregătirile pentru Toamna Orădeană și evenimentul în sine cer oprirea accesului auto în Piața Unirii. Mai exact, de marți, 4 octombrie, șoferii nu vor mai putea traversa zona centrală prin…

Mergi la Toamna Orădeană? Nu mânca nimic înainte. Păstrează-te pentru Street Food Festival!

Concertele și spectacolele diverse pregătite de Primărie pentru ediția curentă a Toamnei Orădene (TO) au toate șansele să fie oarecum umbrite de un eveniment în premieră care se va desfășura…

Liniștiți-vă: Și Direcția 5 va cânta în cadrul Toamnei Orădene

Dacă v-a fost teamă că un eveniment de masă precum Toamna Orădeană (TO) va putea avea loc și fără Direcția 5, stați calm! Primăria Oradea a anunțat programul final al…

Toamna Orădeană 2016: muzică, festival culinar stradal și teatru. Grosul va fi în Piața Unirii

Municipalitatea vestește ediția curentă a festivalului Toamna Orădeană. Evenimentul va începe în 6 octombrie și va transforma Piața Unirii într-un loc în care vor avea loc concerte, spectacole și un…

Pregătiri pentru traficul de cultură din Toamna Orădeană

În 2016, Gala Traficantului de Cultură Internaţional (GTCI) bifează a 5-a ediție și va fi organizată în cadrul Festivalului Toamna Orădeană. Evenimentul se vrea unul care promovează tinerele talente din…

Torțe de final de Toamnă Orădeană (VIDEO)

Din păcate, ploaia din seara de duminică a făcut ca, cel puțin pe traseu, doar puțină lume să întâmpine și să se alăture alaiului de militari care au derulat acțiunea…

Atmosferă de Vama Veche la Cetatea Oradea

Desigur, nu datorită brizei mării și a focurilor de tabără. Miile de orădeni care, aseară, au ales să meargă în Cetatea Oradea au putut să se bucure de cel puțin…

Weekend-ul vedetelor la Toamna Orădeană: Horia Brenciu, Vama lui Tudor Chirilă și Loredana în Cetate!

Al doilea și ultimul weekend al ediției din 2015 a Toamnei Orădene are menirea de a atrage și mai multă lume în Cetatea Oradea. În ciuda vremii nu la fel…

Azi în Toamna Orădeană: premiere de școlari merituoși, concerte și astronomie

În această după amiază, Cetatea Oradea redevine animată. Nu doar tuturile ghidate ale obiectivului, ci și premierea olimpicilor și a tinerilor sportivi orădeni va atrage lume. Evenimentul va avea loc…

Concert klezmer (și cu actori) la Cetatea Oradea

Moment muzical special în seara de miercuri, 7 octombrie, la Cetate, acolo unde continuă Toamna Orădeană. Un concert klezmer își propune să atragă lumea, artiștii care promit să binedispună publicul…