Au stabilit spectacolele care vor concura la Festivalul de Teatru Scurt din toamnă. Printre regizori: Anca Bradu, Bobi Pricop și Alexandru Mâzgăreanu

17 piese vor participa la concursul din cadrul ediției din acest an a Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea. Va fi ediția a 22-a, în perioada 25 septembrie –…

Teatrul Szigligeti îl omagiază pe Fellini prin Baletul de la Miskolc

După un an de la succesul reprezentației din cadrul primei ediții a evenimentului Infinite Dance Festival (2015), Baletul din Miskolc se întoarce în Oradea cu producția “Bărbați, femei, Fellini”. Spectacolul…

„Regele Lear” speriat de vremea rece. Spectacolul din Piața Unirii se amănă

Deși prevăzută pentru seara de marți, 26 aprilie, în Piața Unirii, spectacolul „În inima nopții – episodul Lear” nu va mai fi prezentat în această lună. Teatrul Regina Maria a…

Regele Lear în prezentare total ieșită din comun, în Cetatea Oradea și în Piața Unirii

Proiectul „Inimia nopții”, care a început cu „Episodul Hamlet”, ajunge la un alt celebru personaj shakespearian: Regele Lear. În avanpremieră, vineri (8 aprilie), orădenii care reușesc să pună mâna pe…

Regizorul Ștefan Iordănescu pune în scenă la Oradea o piesă bazată pe un text rusesc contemporan

„Dawn Way” este prima premieră a lunii aprilie în meniul Teatrului Regina Maria. Orădenii sunt așteptați miercuri, 13 aprilie, de la ora 7 seara, la Sala Arcadia, pentru a vedea…

Actorii orădeni joacă „Cancun” pentru a-i ajuta pe veteranii artiști

Și în acest an, proiectul „Artiştii pentru artişti”, susţinută de UNITER, are ecou și la Teatrul Regina Maria din Oradea. Inițiată în 2002, campania este un program anual, cu derulare…

Zilele teatrului independent la Oradea. Vezi programul!

În 15, 18 și 21 februarie, Teatrul Szigligeti din Oradea organizează Zilele Teatrului Independent. Este un proiect care are în vedere promovarea organizațiilor culturale independente autohtone, respectiv a formelor de…

Oradea va găzdui Gala premiilor UNITER! Vezi ce spectacole propune Teatrul Regina Maria

Onoare mare pentru Teatrul Regina Maria din Oradea: în acest an, Gala Premiilor UNITER (Uniunea Teatrală din România) va avea loc chiar aici! Fostul ministru al Culturii, actorul Ion Caramitru…

„Audiția” – premieră incitantă la Teatrul Regina Maria

Ultima seară a lunii ianuarie aduce iubitorilor de teatru din Oradea o premieră: piesa „Audiția” a lui Alexandr Galin, în regia lui Mircea Cornișteanu. E povestea a şase femei care…

Trupa „Iosif Vulcan” a Teatrului Regina Maria în periplu prin țară

O toamnă nomadă pentru actorii Trupei „Iosif Vulcan” de la Teatrul Regina Maria. Artiștii locali vor urca pe scenă în nu mai puțin de 6 festivaluri la care au fost…

Andrei Sabău – noua achiziție a trupei „Iosif Vulcan”

Noua stagiune teatrală vine și cu un nou nume pe lista actorilor care-i vor încânta pe orădeni și pe ceilalți spectatori care vor viziona piesele Teatrului Regina Maria. Este vorba…

Actorii Teatrului Regina Maria au cucerit publicul băcăuan

Spectacolul „Leonce și Lena” – adaptare după un text de Georg Büchner, în regia lui Mihai Măniuţiu în colaborare cu Ada Milea, actriţa Anca Hanu şi coregraful Vava Ştefănescu –…

Cortina se va ridica iar: Teatrul Regina Maria are 15 spectacole în ianuarie (VIDEO)

După vacanța de Sărbători, numai în ianuarie 2015, Teatrul Regina Maria îi așteaptă pe orădeni la 15 spectacole. Redemararea activității Trupei Iosif Vulcan și a Trupei Arcadia va avea loc…

„Căsătoria” – dedicată burlacilor. La Teatrul Regina Maria

Piesa din 1842 a lui Nicolai Gogol, „Căsătoria”, la care orădenii sunt invitați, în premieră, duminică (14 decembrie), de la ora 19, are o alură proaspătă prin simplul fapt că…

„A 12-a noapte” multi-nominalizată

Succes remarcabil pentru încă un spectacol pus în scenă de Teatrul Regina Maria din Oradea. Estevorba despre adaptarea piesei „A douăsprezecea noapte” a lui Shakespeare, spectacolul regizat de Alexandru Mâzgăreanu…

La cererea publicului, Teatrul Regina Maria prezintă iar „Scripcarul pe acoperiș”

Mai sunt bilete pentru cea mai nouă repărezentație a celebreului spectacol „Scripcarul pe acoperiș”, unul dintre cele mai reușite ale Teatrului Regina Maria. Iubitorii de teatru cărora le-a fost dor…

„În inima nopții – Episodul Hamlet” a fost desemnat cel mai bun spectacol al Festivalului de Teatru Scurt 2014

S-a lăsat cortina în ceea ce privește ediția din acest an a Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea. Juriul format din Maria Zărnescu (critic de teatru, asistent universitar UNATC),…

FOTO: Spectacol „În inima noții – episodul Hamlet”

Pentru mai multe fotografii de la spectacol și de la celelalte evenimente din cadrul FITO 2014 accesați oradealife.ro. [nggallery id=2619]

FOTO: Sală plină la „Muzicanții din Bremen”

[nggallery id=2600]

20 de ani de la primul Festival de Teatru Scurt de la Oradea

Teatrul „Regina Maria” așteaptă orădenii să-i fie alături într-un moment aniversar. Prin spectacolul de azi, 21 septembrie, „Life Sequences Profiles”, instituția de cultură din Piața Ferdinand marchează 20 de ani…