Școala de vară a Arhitecturii orădene a readus în discuție o temă urbană fierbinte, viitorul străzii Universității. Ultima zi, din cele dedicate Școlii de Vară a viitorilor arhitecți de la…
Etichetă: strada universitatii
Dezbatere publică. Ce facem cu strada Universității?
Circa o sută de persoane: studenți și cadre didactice de la Universitatea din Oradea, reprezentanți ai unor organizații civice, ai administrației publice locale, cetățeni și jurnaliști au luat parte, miercuri…
Restricții de circulație pe strada Universității
Joi, 23 noiembrie, între orele 9:00 – 13:00, se vor institui restricții de circulație pe strada Universității în zona imobilului de la nr. 4, în vederea executării lucrării „descărcare post…
Se deschide circulația rutieră prin girația de sub Pasajul Universității
Azi, la ora 16.00, se deschide circulația rutieră pe bretelele și girația de sub Pasajul Universității, după finalizarea lucrărilor la pavajul de pe inelul girației, nivelarea pământului vegetal, realizarea marcajelor,…
Circulația pe strada Universității, îngreunată timp de 20 de zile
Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier a avizat azi, 22 februarie, la solicitarea constructorului, închiderea circulației rutiere pe strada Universității pe o zonă de 50 m de…
Restricții de circulație pe șoseaua de centură, în dreptul girației de la str. Universității
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Oradea a aprobat vineri, 18 octombrie, la solicitarea SC PORR Construct SRL, instituirea unor restricții de circulație în vederea executării lucrării de “Amenajare intersecție…




