Se pot depune solicitări pentru locuințele ANL destinate medicilor rezidenți și specialiști

Conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 761 din 30.09.2021, în perioada 1 noiembrie 2021 – 29 noiembrie 2021 se depun cererile, însoțite de acte doveditoare, de către solicitanții…

Operație în premieră la Spitalul Municipal „Dr Gavril Curteanu” din Oradea

Premieră medicală la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” din Oradea. O echipă de medici specialiști condusă de prof. univ. dr. Gheorghe Bumbu, cu participarea medicului român Mircea Ardelean, din cadrul…

Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Municipal Beiuș devine Secție exterioară a Spitalului Municipal “Dr. Gavril Curteanu” Oradea

Vineri, 14 august, a avut loc ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bihor, sub conducerea prefectului Dumitru Țiplea. În cadrul ședinței s-a decis desemnarea Secției de Boli Infecțioase a…

140 persoane sunt internate în Spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu”

Luni, 4 mai, la ora 8,30, conform datelor centralizate la DSP Bihor existau: • 235 persoane aflate în carantină; • 140 persoane internate în Spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu”…

Alergare maraton la Lotus Center pentru dotarea cu infuzomate a Spitalului Municipal

După Oradea City Running Day din septembrie, Asociația Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor cheamă la mișcare în scop caritabil. Vineri, 21 decembrie, de la ora 17, la Lotus Center, va…