În cadrul conferinței de presă organizată miercuri, 5 octombrie, de Spitalul Clinic Județean Oradea, managerul Gheorghe Carp l-a prezentat pe dr. Dan Mihoc, cel care va coordona Centrul de radiologie…
Etichetă: spitalul județean
Construirea parcării supraetajate de la Spitalul Județean, în linie dreaptă
Construirea parcării supraetajate aferente Spitalului Județean intră în line dreaptă. În ședința Consiliului Local de joi, 28.07, au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici rezultați la finalizarea proiectului tehnic de execuție. „Așa…
A fost depusă o ofertă pentru extinderea ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Oradea
O singură ofertă a fost depusă pentru achiziția lucrărilor de execuție a obiectivului de investiții „Extindere ambulator Corp B Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Etapa I și Etapa II”,…
Un sistem Angio CT, unic în România, va funcționa în premieră la Spitalul Județean Oradea
Municipiul Oradea a semnat 7 din cele 10 contracte aferente achiziției în comun de echipamente medicale în cadrul unui amplu proiect pe fonduri europene: „Proiect integrat pentru dezvoltare durabilă în…
A fost semnat contractul pentru proiectarea și expertiza geotehnică a parcării supraetajate de la Spitalul Județean
Municipalitatea a semnat contractul de servicii de proiectare și expertiză geotehnică pentru obiectivul „Construirea unei parcări aferente Spitalului Județean, necesară funcționării sistemului de sănătate”. Lucrările vor fi executate de către firma…
Spitalul Județean se va unifica cu Spitalul Municipal
Consiliul Local a acordat azi, 29 iunie, avizul de principiu pentru unificarea celor două unități sanitare publice de interes local, respectiv Spitalul Județean și Spitalul Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” în…
Noi aparate medicale performante pentru Spitalul Județean din Oradea
Începând de joi, 3 decembrie, la Spitalul Județean, în cadrul Serviciului de Radiologie și Imagistică Medicală de lângă Unitatea de Primiri Urgențe funcționează un aparat CT ultraperformant de ultimă generație,…
Azi are loc recepția noii Unități de Primiri Urgenţe a Spitalului Județean
În urma finalizării lucrărilor de extindere și modernizare a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, azi, 25 noiembrie, are loc și recepția lucrărilor, respectiv semnarea…
65% din lucrările de extindere a corpului B al urgenţelor de la Spitalul Județean au fost executate
Ministerul Sănătății prin Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale (UMPBM) și Municipiul Oradea finanțează lucrările de extindere a corpului B – Unitatea de primiri urgențe a Spitalului Clinic Județean…
Aparținătorii pacienților de la spitalele din Oradea vor fi informați prin telefon
Avand in vedere faptul ca in prezent este interzis accesul apartinatorilor pacientilor internati in spital, conducerile spitalelor aflate in subordinea Primăriei Oradea (Spitalul Județean și Spitalul Municipal) transmit că pentru…
S-a semnat contractul de finanțare pentru realizarea laboratorului de analize robotizat de la Spitalul Județean Oradea
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea, doctorul Gheorghe Carp, a anunţat că s-a semnat contractul de finanțare pentru realizarea laboratorului de analize robotizat de la Spitalul Clinic Județean…
Continuă lucrările de extindere a Spitalului Județean și se fac pregătiri pentru parcarea supraetajată
În cadrul conferinței de presă de luni, primarul Ilie Bolojan a prezentat stadiul lucrărilor la corpul nou al Spitalului Județean, precum și lucrările la viitoarea parcare din apropierea spitalului. Lucrările…
Lângă Spitalul Județean se va construi o parcare supraterană
Primarul Ilie Bolojan a vorbit în cadrul conferinței de presă de miercuri de intenția Primăriei Oradea de a realiza o parcare supraterană lângă Spitalul Clinic Județean de Urgențe Oradea, care…
Management de calitate: Medicii de la un Județean și-au publicat salariile și au declarat că Nu iau șpagă
Pe coridoarele Spitalului Județean de Urgență din Slatina au fost lipite afișe cu salariile angajaților. Medicii și personalul auxiliar și-au propus să transmită un mesaj extrem de clar pentru pacienți:…
Prea puține bihorence merg la testul pentru cancerul de col uterin
Masa rotundă de la DSP Bihor, organizată acum câteva zile ca debut al Lunii de Prevenire a Cancerului, a scos la iveală informații deloc îmbucurătoare cu privire la modul în…
Județeanul și Pelicanul au fonduri pentru a testa 1.000 de femei în privința cancerului de col uterin
Câte 40.000 de lei – acesta este bugetul alocat de Ministerul Sănătății pentru cele două unități medicale bihorene care s-au înscris în Programul de screening în vederea depistării în timp…
Biker lovit de mașină în centru (FOTO/VIDEO) – UPDATE
Putea fi mult mai rău pentru motociclistul accidentat azi, 6 noiembrie, în Piața Unirii. Evenimentul rutier s-a petrecut nu cu mult înainte de miezul zilei, în intersecția semaforizată de la…
Ouăle gigant de la Lotus Center se licitează în beneficiul Spitalului Județean de la Oradea
În acest an, campania pascală a Lotus Center și a Fundației Pro Valoare are în vizor sprijinirea Centrului de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardio-Vasculară din cadrul Spitalului Județean. Peste 10…
Reîncep cursurile de pregătire a viitoarelor mămici
„Mamă sănătoasă, copil sănătos” este numele cursului pe care Maternitatea din Oradea îl repornește în această lună și care se adresează femeilor însărcinate. 6 medici, un fizioterapeut și o moașă…
Prelungire de mandat scurtată la Spitalul Municipal
Săptămâna trecută, Biroul de Presă al Primăriei Oradea răspundea solicitării bihorstiri.ro și preciza că mandatul de interimar al dr. Gheorghe Carp la șefia Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu” a fost…




