Fostul ministru al Educaţiei, Sorin Mihai Cimpeanu a devenit Dr. Honoris Causa al Universității din Oradea

Cadre didactice universitare din: București, Iași, Sibiu, Timișoara, Suceava, reprezentanți ai tuturor celorlalte universități orădene, funcționari de nivel înalt din Ministerul Educației, oameni politici, studenți și profesori ai Universității din…

1.200 lei – salariul minim pe economie, de la 1 ianuarie

O nouă creștere a salariului minim pe economie a fost reconfirmată de premierul interimar al României, Sorin Cîmpeanu. Acesta a precizat în cadrul unei emisiuni televizate că, de la 1…

Majorare cu 177% (!) a salariilor în Învățământ?

Un proiect al ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu (foto), prevede o majorare mai mult decât substanțială a salariilor pentru lectori și șefi de lucrări. Ar fi vorba, potrivit presei centrale, despre…

„Plagiat” masiv la Ștei, la o probă scrisă de la Bac

Situație demnă de televiziunile naționale în județul Bihor. Mai exact, la Colegiul Tehnic „Unirea” (foto) din orașul Ștei, acolo unde, în urma unei sesizări a celor care au corectat lucrările…