Peste 12 300 de misiuni desfășurate de pompierii bihoreni în primele opt luni ale acestui an

În primele opt luni ale anului, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) s-au produs 12.303 evenimente ce au implicat intervenția…

Lucrări de toaletare și doborâre a arborilor în perioada 16–20 iunie

Primăria Municipiului Oradea, prin S.C. RER Vest S.A., anunță că în perioada 16–20 iunie 2025 vor avea loc lucrări de toaletare și doborâre a arborilor situați în perimetrul delimitat de:…

Situația infecțiilor respiratorii acute la populația județului Bihor

Conform datelor centralizate de DSP Bihor pentru săptămâna 6 -12 ianuarie 2025, numărul de cazuri de infecții respiratorii acute este în cadrul intervalului de valori specifice sezonului (valori așteptate). Astfel:…

Peste 50 de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale: 18 străini depistaţi în situaţii ilegale

În perioada 20 – 25 decembrie, polițiștii de imigrări, în cooperare cu structuri cu atribuții în domeniu, au desfășurat 52 de acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale. Ca urmare…

Preveniți înecul, incendiile și alte situații care vă periclitează viața, în perioadele caniculare!

În scopul preîntâmpinării situațiilor de urgență ce pot surveni ca urmare a temperaturilor ridicate înregistrate în această perioadă, pompierii militari bihoreni reamintesc cetățenilor regulile menite a le proteja viața, trăgând…

Parcările neregulamentare împiedică intervenția rapidă a pompierilor în situațiile în care viața depinde de fiecare secundă

Fiecare șofer știe faptul că autovehiculele parcate greșit determină blocaje, mai ales dacă sunt parcate în intersecții, caz în care îngreunează intrarea sau ieșirea dintr-o curbă, blocând, de asemenea, vizibilitatea.…

Animalele aflate în pericol din județul Bihor, preluate de ADP Oradea

În ședința ordinară de miercuri, 26 ianuarie, Consiliul Județean Bihor a aprobat un protocol de colaborare cu Administrația Domeniului Public Oradea (ADP Oradea) pentru gestionarea animalelor aflate în situații de…

13 august – zi cu ghinion anihilată de pompieri prin Porți Deschise și concurs de poezioare

O nouă acțiune de permitere a accesului liber în sediul pompierilor bihoreni se va consuma în 13 august. Data cu „ghinion” reprezintă Ziua Informării Preventive, motiv întemeiat pentru salvatorii de…