Ipotechează sediul Facultății de Medicină și Farmacie pentru un credit bancar

Universitatea din Oradea intră în „sesiune” cu evaluatori străini

Universitatea din Oradea (UO) intră pe mâinile unor evaluatori străini în cadrul unui program iniţiat de Asociaţia Universităţilor Europene. Conform datelor oferite marți de instituția de învățământ superior de la…

Dr. Amorin Popa, șef la „Interne”

Senatul Universității din Oradea (UO) a binecuvântat în ședința de luni, 29 octombrie, propunerile Facultăţii de Medicină şi Farmacie (FMF) pentru ocuparea funcţiilor de medici-şef la mai multe secţii clinice…

Universitarii orădeni și-au mai omagiat o dată primul rector

Lumea academică din Oradea înțelege tot mai bine acea zicală conform căreia trebuie să apreciezi un om atâta timp cât e în viață, pentru că după ce respectivul moare va…

Noi șefi de departamente la Universitatea din Oradea

Un număr de 7 departamente de la Universitatea din Oradea (UO) au directori noi. Aceștia au fost binecuvântați în ședința din această săptămână a Senatului, iar schimbările survin în urma…

Concurs pentru aproape 50 de posturi la Universitatea din Oradea

Imediat ce s-a reunit în prima ședință de plen de după vacanța de vară, Senatul Universității din Oradea s-a pus pe treabă și a aprobat componenţa comisiilor pentru 46 de…

Studenția din străinătate echivalată mai ușor la Oradea

Veste bună pentru cei care au efectuat studii în alte țări și care doresc să continue la Oradea. În ședința de ieri (9 iulie), Senatul Universităţii din Oradea a aprobat…

Rectorul ales Antal ar trebui să-și afle soarta până mâine

Președintele Senatului Universității din Oradea, Sorin Curilă, spune că Ministerul Educației ar trebui să valideze sau să invalideze candidatura lui Cornel Antal (foto) pentru noul mandat până joi, 8 martie…

Verifică senatorii de la Universitatea din Oradea

Nu bine au fost aleși, că membrii Senatului Universității din Oradea (UO) sunt supuși unei runde de verificări. O Comisie alcătuită din 5 persoane trebuie să analizeze cazurile de incompatibilitate…

Două candidaturi pentru șefia Senatului Universității din Oradea

Marți, 14 februarie, ora 15, a fost termenul limită pentru depunerea candidaturilor pentru funcția de președinte al Senatului Universității din Oradea (UO). Biroul de Comunicare din cadrul instituției a transmis…

Majoritatea universităților vor varianta orădeană de alegere a rectorului

Miercuri, 22 iunie, rectorul Cornel Antal a declarat că, din câte știe el, cele mai multe universități din România au decis să își aleagă rectorul în sistem similar cu cel…

În prag de Referendum pentru alegerea rectorului la Universitatea din Oradea

Miercuri, 15 iunie, Universitatea din Oradea (UO) va fi scenă pentru un eveniment în premieră: un referendum intern. Motivul pentru care conducerea instituției de învățământ superior recurge la o consultare…

Rectorul Cornel Antal: Ori restructurare, ori moarte lentă!

Conducerea actuală a Universității din Oradea (UO) pare decisă să facă în timp scurt restructurarea cerută de Legea Educației, dar care a fost recomandată și de ARACIS. După cum a…