S-a semnat contractul de finanțare pentru noile drumuri din județ

Miercuri, 29 noiembrie, s-a semnat primul contract de finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021 – 2027, fonduri europene, pentru construirea unor drumuri județene noi și reabilitarea altora existente în județul…

S-a semnat contractul pentru operarea stației de biogaz Săcueni

La finalul săptămânii trecute, la sediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ecoland, s-a semnat contractul cu asocierea de firme S.C AVE BIHOR S.R.L și S.C. NEW LIFE ENERGY S.R.L. pentru delegarea…

S-a semnat contractul pentru construirea parcării supraetajate de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor

Construirea parcării supraetajate din apropierea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor intră în linie dreaptă. În data de 10 august, a fost semnat contractul aferent acestui obiectiv de investiții cu…

S-a semnat contractul de finanțare pentru Inelul Rutier Metropolitan

În această săptămână, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a semnat contractul de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru…

S-a semnat contractul pentru extinderea terminalului de pasageri al Aeroportului Oradea

La finalul săptămânii trecute s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Extinderea și eficientizarea terminalului de pasageri nr. 1 al Aeroportului Oradea”. Contractul va fi…

S-a semnat contractul de execuție pentru Inelul Rutier Metropolitan

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a semnat astăzi, 12 aprilie, la sediul instituției, contractul pentru proiectarea și execuția Lotului 2 al Inelului Rutier Metropolitan. Contractul s-a semnat cu SC…

CJ Bihor și Primăria Oradea, nou parteneriat pentru proiecte de infrastructură

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și primarul Municipiului Oradea, Florin Birta, au semnat astăzi, 3 aprilie, minuta prin care au fost stabilite proiectele pe care le va realiza fiecare…

S-a semnat contractul de finanțare europeană pentru platformele de deșeuri

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, au semnat astăzi la Oradea două contracte de finanțare cu fonduri europene pentru proiecte în valoare…

S-a semnat contractul de finanțare pentru Velo Apuseni

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a semnat miercuri, 22 martie, contractul de finanțare pentru traseul cicloturistic ce leagă județele Bihor, Cluj și Alba în zona Munților Apuseni. Proiectul „VELO…

A fost semnat contractul pentru proiectul tehnic al noii autobaze

A fost semnat contractul pentru realizarea proiectului tehnic al noii autobaze OTL, care va fi construită în zona Parcului Industrial 2 din Oradea. Proiectul tehnic al noii autobaze va fi…

S-au semnat contractele pentru execuția Centurilor Oșorhei, Sântandrei și Nojorid

Astăzi, 2 februarie, s-au semnat contractele pentru execuția lucrărilor la centurile din Zona Metropolitană Oradea. Documentele au fost semnate la sediul Consiliului Județean Bihor de către Mircea Mălan, vicepreședinte al…

A fost semnat contractul pentru prelungirea pistei Aeroportului Oradea

Aeroportul Oradea a semnat astăzi, 3 noiembrie, contractul pentru proiectarea și execuția proiectului privind prelungirea pistei de decolare/aterizare. Firma care va realiza proiectul este Asocierea S.C. Precon Transilvania S.R.L., în…

A fost semnat contractul de finanțare pentru cele două creșe noi

Primarul Florin Birta a semnat, astăzi, cu Cseke Attila, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, primele contracte de finanțare prin PNRR care vor fi implementate în Oradea. Este vorba…

S-a semnat contractul pentru întreținerea marcajelor și a indicatoarelor de pe drumurile județene

Astăzi, 9 august, s-a semnat contractul pentru întreținerea mijloacelor pentru siguranța circulației rutiere pe rețeaua de drumuri județene din administrarea Consiliului Județean Bihor, în perioada 2022 – 2025. Contractul se…

Contract semnat pentru podul nou din Nimăiești

Astăzi, 27 mai, a fost semnat contractul pentru construirea unui nou pod în localitatea Nimăiești, comuna Curățele, pe drumul județean DJ764H. În urma licitației organizate de Consiliul Județean Bihor, pentru…

A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru Grădinița cu program prelungit nr. 51

O nouă grădiniță cu program prelungit se va construi în Oradea. În acest sens, a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor cu SC Vitan Exim SRL, câștigătorul licitației. Noua…

A fost semnat contractual pentru proiectarea Centrului Cultural Multifuncțional

Marți, 8 februarie, Consiliul Județean Bihor a semnat, la sediul instituției, contractul pentru proiectarea Centrului Cultural Multifuncțional cu firma care a câștigat concursul de soluții, Stefano Pozzi & Partners SRL.…

A fost semnat contractul pentru proiectarea și expertiza geotehnică a parcării supraetajate de la Spitalul Județean

Municipalitatea a semnat contractul de servicii de proiectare și expertiză geotehnică pentru obiectivul „Construirea unei parcări aferente Spitalului Județean, necesară funcționării sistemului de sănătate”. Lucrările vor fi executate de către firma…

Contractul pentru Terminalul Cargo, de 32 de milioane de euro, a fost semnat

Directorul executiv al companiei CTP România, Ana Dumitrache, președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan și directorul general interimar al Aeroportului Oradea, Răzvan Horga, au semnat astăzi, 30 august, la Oradea,…

A fost semnat contractul pentru Studiul de Fezabilitate al noului drum județean dintre Biharia și Paleu

Astăzi, 20 iulie, a fost semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate (SF) pentru obiectivul „Drum de legătură între localitatea Paleu și localitatea Biharia”. Valoarea achiziției directe a SF-uluui este…