Deci se poate: CJ Bihor a readus în legalitate Paşapoartele şi Înmatriculările. Cu voturile PNL!

Blocat de vreo două luni de zile, proiectul de prelungire a contractului de comodat încheiat între CJ Bihor şi Prefectură, care vizează găzduirea serviciilor comunitare care se ocupă de paşapoarte,…

Iar miroase a scandal: Consilierii judeţeni chemaţi să adopte o serie de proiecte care cer 2/3 din voturi. Cum vor juca liberalii înainte de alegerile interne?

Marţi, cu două zile înainte de evenimentul politic în cadrul căruia PNL Bihor îşi va alege noul preşedinte de filială, Consiliul Judeţean (CJ) ar trebui să se întrunească pentru adoptarea…

Consens în CJ Bihor şi pe fostele Băi Rimanoczy (VIDEO)

Cei 30 de aleşi ai bihorenilor, prezenţi la şedinţa de plen de vineri, 3 martie, au aprobat în unanimitate propunerea Executivului privind exercitarea dreptului de preemţiune asupra unei părţi a…

Reclamă opoziția „fără logică” a PNL în CJ Bihor

După ultima ședință de plen a Consiliului Județean (CJ) Bihor, vicepreședintele forului, pesedistul Ioan Mang, îi critică pe aleșii liberali. Asta și în urma votului negativ de ieri chiar și…

Azi, aleșii și-au meritat banii: Show-ul „Vot secret” al PNL a generat o ședință de peste 3 ore la CJ Bihor

Unii au intrat în sală bruneți și au ieșit încărunțiți. Alții erau proapăt rași și le-a crescut barba. Altora li s-a făcut doar foame, iar multora lehamite. Toate astea după…

O debarcă pe Anca Dodescu din fotoliul de county manager?

Consiliul Județean (CJ) Bihor are în plan aprobarea criteriilor, procedurilor si atribuţiilor specifice în baza cărora președintele forului numește si eliberează din funcţie administratorul public. Există un proiect de hotărâre…

Nr. 19 de pe lista PNL intră în schema Consiliului Județean Bihor

Lucrurile par să își reintre în făgașul normal și la Consiliul Județean Bihor. După șirul de scandaluri, de boicoturi și de scăpări (n.b.: neinvitarea presei la ședința extraordinară din urmă…

Ședință „grea” la CJ. Punctul cel mai „dezbătut”: schimbarea locurilor de la masa aleșilor (FOTO/VIDEO)

Concordie demnă de epoca bună din existența USL, azi, în ședința de plen a Consiliului Județean Bihor. Nicio intervenție, nicio critică, niciun amendament. Toate proiectele propuse de Executiv au fost…

Dodoloțul grup PSD din CJ Bihor își începe activitatea

La ora 10 va începe, azi (23 octombrie), o ședință de Consiliu Județean Bihor în care noua formă a grupului PSD se va putea manifesta în toată splendoarea sa. Numai…

Într-o mare veselie generală, CJ Bihor a aprobat toate proiectele. Cel cu terenurile Selina a fost retras!

Din nou cu un Cornel Popa în mare formă și fără niciun fel de discuții contradictorii – semn că, vorba aia, toți sunt la Putere -, Consiliul Județean Bihor a…

Sute de pagini cu dezvoltarea Bihorului. CJ a aprobat strategia propusă de conducere

Documentul elaborat de firmele Romactiv Business Consulting și Gea Strategy Consulting, asociere care a fost contractată de Consiliul Județean (CJ) în vederea punerii pe hârtie a strategiei de dezvoltare pentru…

Ședință lejeră, ca în campanie electorală, la Consiliul Județean Bihor

În aproximativ 20 de minute, aleșii bihorenilor au epuizat ordinea de zi a ședinței de marți, 29 aprilie. Spre deosebire de majoritatea cazurilor, când Executivul mai introduce în ședință puncte…

Se pare că s-au înțeles la bani: CJ Bihor aprobă cotele defalcate din TVA

După o scoatere de pe ordinea de zi, din motive politice, a ședinței ordinare de luna trecută a punctului aferent cotelor defalcate din TVA pentru localitățile bihorene, subiectul reapare pe…

Scântei în CJ Bihor. Cine a lăsat datorii: liberalul Țîrle sau democrat-liberalul Țîrle? (VIDEO)

„Fantoma” fostului președinte al Consiliului Județean (CJ) Bihor încă mai bântuie pe holurile instituției și mai ales prin documentele legate de buget. Marți, 4 februarie, în mai puțin de 10…

În 2014, CJ plănuiește să bage peste 6 milioane lei în Muzeul Țării Crișurilor

Deși încă nu s-a anunțat modul în care se va merge mai departe cu noul sediu al Muzeului Țării Crișurilor, în proiectul de buget pe 2014 al Consiliului Județean (CJ),…

CJ Bihor „recrutează” avocat capabil să (re)câștige clădirea fostei Policlinici nr. 1

Consilierii județeni vor dezbate în ședința de luni, 29 iulie, subiectul angajării serviciilor unui avocat în dosarul privind retrocedarea fostului Palat al Finanțelor de pe str. Republicii, cunoscut mai ales…

Viteză ante-pascală la Consiliul Județean Bihor

Aleșii bihorenilor au lichidat repede ordinea de zi a ședinței ordinare din aprilie. Joi, plenul Consiliului Județean (CJ) a aprobat fără prea multă dezbatere zeci de licențe de transport, precum…

Bugetul CJ pe 2013 a trecut fără emoții pentru USL, dar cu comentarii din partea Opoziției

O ședință de aprobare a bugetului județean mai degrabă relaxată și rapidă. Asta s-a întâmplat azi, 4 aprilie, în sala de ședințe a Consiliului Județean Bihor, acolo unde majoritatea USL/UDMR,…

CJ Bihor va plăti 350.000 lei în chip de cotizație pentru FC Bihor

Ca și co-proprietar/co-finanțator al clubului FC Bihor, Consiliul Județean (CJ) ar trebui să contribuie cu suma de 1.650.000 lei la activitatea din acest an a echipei fanion. Suma menționată este…

Mai interesat de like-urile de pe Facebook decât de ședința CJ

Săptămâna trecută, șeful filialei bihorene a Partidului Poporului Dan Diaconescu (PPDD), Ioan Lascău, a putut fi văzut extrem de preocupat în timpul ședinței Consiliului Județean, for din care face și…