Aproape 390.000 de lei pentru asfaltarea curților de la 4 școli orădene

În primăvara acestui an, Municipalitatea va proceda la modernizarea și asfaltarea curților interioare de la 4 unități de învățământ orădene. Pe lângă simpla asfaltare, se va lucra la trotuare, la…

12 ore cu Eminescu, la Oradea. Eveniment aniversar transmis pe Facebook

15 ianuarie va fi din nou un moment cu multe evenimente orădene dedicate memoriei poetului național. Duminică se vor împlini 167 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. An…

Modificări în rețeaua școlară din Oradea. Apare, printre altele, o nouă unitate privată de învățământ

În conformitate cu prevederile legale și cu calendarul stabilit în acest sens, Consiliul Local Oradea (foto) a aprobat în ședința extraordinară de luni (9 ianuarie) noua variantă a rețelei școlare…

Scandal: UDMR acuză Primăria că s-a înțeles cu PPMT în privința reprezentanților administrației locale în școlile cu predare în limba maghiară

În plin scandal central care ar putea avea drept deznodământ amânarea organizări concursurilor pentru funcțiile de conducere ale unităților de învățământ, și Consiliul Local Oradea o pune de o gâlceavă…

Au învățat și (li s-)a meritat: Primăria Oradea a premiat cu bani elevii olimpici și corul Liceului de Artă (FOTO/VIDEO)

Seara dedicată talentelor locale a venit și cu vreme excelentă. Miercuri, 7 octombrie, așa cum era programat, evenimentul de premiere a elevilor care, în anul școlar 2014 / 2015, au…

Armele și câinii speciali ai IPJ Bihor i-au dat gata pe copii (FOTO)

Miercurea Mare din 2015 va rămâne de două ori memorabilă pentru sutele de copii care au trecut pragul sediului Poliției bihorene. Nu numai că sosirea Iepurașului e tot mai aproape…

Bătaie de joc: Copii din clasele mici stresați aiurea cu Evaluarea Națională!

Ministerul Educației Naționale pune în aplicare cu stângăcie și cu un oarecare dispreț la adresa copiilor testarea cunoștințelor elevilor din clasele primare și gimnaziale. Adică acele evaluări naționale inventate de…

8 școli orădene vor iubi românește la Carnavalul de Dragobete

Joi, 21 februarie, va fi o zi de care copiii de la mai multe școli din Oradea își vor aminti cu plăcere. Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradea, în…

50 de copii au fost premiați de Primărie pentru calitățile lor de detectivi art nouveau

În prezența responsabil cu Cooperarea Instituțională la Ambasada Franței, Caroline Socie și a directorului Muzeului Beaux Arts din Nancy (Franța), Claire Stoulling, Fundația pentru Ptotejarea Monumentelor Istorice din județul Bihor…

Importanța colectării selective prezentată copiilor în sala mare a Primăriei orădene

Cu ocazia Zilei Mediului (5 iunie), sala mare a Primăriei Oradea a găzduit un eveniment denumit „Importanţa colectării selective”, la care au participat copii de la mai multe școli din…

“Școala Altfel”: Polițiștii le predau elevilor ponturi împotriva infractorilor

Săptămâna „Şcoala Altfel”, este demarată și av avea loc în perioada 2 aprilie-6 aprilie în principalele școli din județ. Scopul campaniei este prevenirea delincvenţei juvenile şi cea a victimizării minorilor.…

Au rupt gura…târgului de jucării (FOTO)

De departe cel mai de succes târg din Oradea a fost cel de joi, 24 noiembrie. Vizitatorii aproape că s-au călcat în picioare pentru a reuși să cumpere din produsele…

Elevii sârguincioși din Oradea pleacă în excursie de Ziua României

Un număr de 29 de elevi și 10 profesori însoțitori vor beneficia în acest an de excursia-cadou pe care Municipalitatea orădeană o oferă drept mulțumire pentru buna pregătire și pentru…

O nouă școală la Oradea: „Szacsvay Imre”

De luni, 12 septembrie, rețeaua școlară orădeană își ia adio de la unitatea de învățământ care era cunoscută drept Școala cu clasele I – VIII „George Coșbuc”. Fosta Generală nr.…

Primăria îi scoate pe dascăli din cancelarii și îi pune la zebră

Limitatoarele de viteză mult înjurate (amplasate în vecinătatea unităților de învățământ), așa numiții „polițiști culcați”, își trăiesc ultimele clipe pe șoselele din Oradea. La ultima ședință ordinară a Consiliului Local,…

Țîrle dispus să îl ajute pe Bolojan la licitațiile pentru lapte și corn

Refuzul Consiliului Local Oradea de a prelua de la Consiliul Județean gestionarea programelor guvernamentale Laptele și Cornul, respectiv Fructe pentru elevi, l-a cam supărat pe Radu Țîrle. Președintele județului consideră…

Peste 500 de elevi orădeni depistați cu diverse probleme medicale

Din nefericire, programul de screening al stării de sănătate a copiilor din clasele I și a V-a vine cu rezultate parțiale negative. De la demararea acțiunii de analize medicale, sute…

Au ieșit pe corso pentru salvarea Pământului – FOTO

Elevi și cadre didactice însoțitoare de la mai multe școli orădene au pus stăpânire joi, 28 aprilie, pe o porțiune a pietonalului din centrul orașului. Manifestarea se desfășoară și la…

A început „analizarea” elevilor orădeni din clasele I și a V-a

Viceprimarul Biro Rozalia a anunțat miercuri (13 aprilie) că doar 2.849 de elevi vor fi supuși programului de screening al stării de sănătate. Pentru restul de până la totalul de…