Desfăşurat pe un teren greu, jocul pe care FC Bihor l-a susţinut sâmbătă la Dumbrăviţa, în compania echipei locale CSC, s-a încheiat cu victoria gazdelor, cu scorul de 1-0. Unicul…
Etichetă: sambata
FC Bihor va susţine sâmbătă, un amical în Ungaria, cu DVSC Debrecen!
Chiar dacă a fost întrerupt campionatul, din cauza acţiunii echipelor naţionale, fotbaliştii de la FC Bihor Oradea vor evolua la sfârşitul acestei săptămâni. Astfel, roş-albaştrii se vor deplasa sâmbătă în…
Se deschide circulația pe Centura Oșorhei
Astăzi, 23 august, comisia de dare în trafic a verificat și aprobat toate aspectele tehnice și de siguranță necesare, astfel încât Centura Oșorhei să fie pregătită pentru deschiderea circulației. În…
Urban Playfield aduce sportul prin joacă în Cetatea Oradea, în 24-25 august!
Oradea este al șaselea oraș în care va poposi Urban Playfield, festivalul sporturilor luate în joacă pentru cei mici și cei mari. Vechea cetate va fi transformată, pentru două zile,…
Sâmbătă, 6 iulie, o nouă acțiune de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice
Sâmbătă, 6 iulie, va avea loc o nouă acțiune de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE). În municipiul Oradea, punctele de colectare fixe stabilite de Primăria Oradea…
Intervenţii prompte ale jandarmilor bihoreni, în urma furtunii din weekend
Sâmbătă seara, după ce au încheiat misiunea în Băile 1 Mai, pe drumul de întoarcere, jandarmii au observat copaci căzuți peste carosabil care blocau traficul rutier. Fără să ezite, au…
Sâmbătă are loc o nouă ediţie a Swimathon Oradea
Fundația Comunitară Oradea îi invită pe bihoreni la evenimentul caritabil Swimathon Oradea ce are loc sâmbătă, 15 iunie la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Oamenii sunt așteptați în tribune, începând cu…
Sâmbătă are loc lansarea jocului de dezvoltare personală prin teatru „InfiniTeatric”
Sâmbătă, 15 iunie, de la ora 18, orădenii sunt invitaţi să participe la Teatrul Arcadia la evenimentul de lansare a jocului InfiniTeatric, joc de dezvoltare personală prin teatru, realizat de…
Circulaţia tramvaielor spre/dinspre Sinteza ȋn 8 iunie
Sâmbătă, 8 iunie 2024, circulaţia tramvaielor pe tronsonul Pod CFR – Sinteza va fi sistată, din cauza lucrărilor care se execută la pasajul rutier din zona Master. Transportul călătorilor pe…
FC Bihor dispută sâmbătă, de la ora 18, la Peciu Nou, ultimul joc din play-off
Fotbaliştii de la FC Bihor dispută în acest sfârşit de săptămână ultimul joc din play-off-ul Seriei a 8-a a Ligii a III-a. Deşi iniţial jocul cu CSC Peciu Nou a…
CSM CSU Oradea a pierdut meciul 3 al semifinalei cu CSO Voluntari şi va juca din nou vineri
CSM CSU Oradea a fost învinsă de CSO Voluntari, scor 96-78, în Meciul 3 din semifinalele Ligii Naționale de baschet masculin. Partida a avut loc miercuri, în Ilfov. Jocul a…
FC Bihor susţine sâmbătă derby-ul cu Poli Timişoara!
FC Bihor Oradea dispută în acest weekend, sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 17, derby-ul Seriei a 8-a a Ligii a III-a. Astfel, în cadrul celei de-a doua etape din…
Sâmbătă va avea loc o nouă ediţie a Marșului pentru viață
Asociatia Parinti pentru Ora de Religie filiala Bihor, cu sprijinul cultelor crestine din judetul Bihor, organizează sâmbătă, 23 martie, ora 11,00 în Oradea, Marșul pentru viață 2024, sub genericul „Construim…
Pentru FC Bihor urmează meciul de la Cermei, cu gazdele de la Gloria Lunca-Teuz!
Fotbaliştii echipei FC Bihor se vor deplasa în acest sfârşit de săptămână la Cermei, acolo unde, sâmbătă cu începere de la ora 15, vor disputa cel de-al doilea joc oficial…
Sâmbătă, 2 martie, o nouă acțiune de colectare a DEEE
O nouă acțiune lunară de colectare a deșeurilor de echipamente electrice şi electronice se va organiza sâmbătă, 2 martie 2024. Punctele de colectare fixe stabilite de Primăria Oradea sunt: 1.…
Jucătorii de la FC Bihor şi-au regăsit apetitul pentru gol în amicalul cu Victoria Carei, în care s-au impus cu 5-1
Foto: Alex Covaci Fotbaliştii de la FC Bihor şi-au regăsit apetitul pentru gol, sâmbătă, când, pe terenul sintetic al Bazei Sportive Transilvania Academy, au întâlnit echipa CSM Victoria Carei, în…
Sâmbătă, 3 februarie – o nouă acțiune de colectare a DEEE
Sâmbătă, 3 februarie 2024 va avea loc o nouă acțiune lunară privind colectarea deșeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE). Punctele de colectare fixe stabilite de Primăria Oradea sunt: 1.…
Înfrângere la limită pentru FC Bihor, în primul amical al iernii
Jucătorii de la FC Bihor au deschis seria partidelor amicale din această iarnă cu o dispută programată pe terenul sintetic al Stadionului Unirea din Cluj Napoca, unde adversari i-au avut…




