Pavel Bartoș revine pe marele ecran în rolul lui Ramon, într-o poveste de Crăciun plină de umor pentru întreaga familie

Sărbătorile vin mai devreme anul acesta. Odată cu lansarea posterului oficial al filmului Crăciun cu Ramon, începe numărătoarea inversă până la cea mai așteptată premieră a iernii, un film cald,…

Demers pentru păstrarea rolului de ”pol de echilibru” în societate

Universitatea din Oradea este o instituție de învățământ superior autonomă care  se organizează și funcționează independent de orice ingerințe ideologice, politice sau religioase. Luând în considerare prevederile art. 25 din…

O nouă versiune a dosarului electronic la Curtea de Apel Oradea

Începând cu data de 8 septembrie 2021, în continuarea demersurilor inițiate în anul 2015, de facilitare a accesului justițiabililor la dosarul electronic, pentru Curtea de Apel Oradea și instanțele din…

Atentie la Paracetamol !

Paracetamolul, administrat în doze zilnice, a fost asociat cu un risc sporit de infarct, accident vascular cerebral şi moarte subită. Potrivit acestei cercetări ştiinţifice, pacienţii cărora le-au fost prescrise doze…