Într-o conferință de presă în care a deplâns soarta Educației, domeniu care suferă și el din cauza Guvernului Ponta care nu pare să își dea cu adevărat interesul pentru el,…
Etichetă: remus pricopie
3 orădeni premiați la ISJ pentru mediile excepționale de la Evaluarea Națională (FOTO)
În cadrul campaniei de premiere la nivel național, desfășurată de Ministerul Educației Naționale, și care are în vizor cei mai buni absolvenți de gimnaziu, respectiv de liceu, Inspectoratul Școlar Județean…
Se prelungește vacanța de Paște? Nici vorbă, spune Ministerul Educației
Copiii nu ar trebui să se bucure după citirea unei informații pe Internet cu privire la prelungirea vacanței de primăvară. Conform celor apărute pe diverse portaluri online dubioase, dar redate…
Bani mai mulți, nu. În schimb, ministrul Pricopie a adus la Oradea placheta „Dimitrie Gusti” (FOTO)
După cum v-am informat în cursul zilei de sâmbătă, ministrul Educației, Remus Pricopie, a fost la Oradea pentru a se întâlni cu directorii școlilor și grădinițelor din Bihor (link). Era…
Ministrul Educației i-a băgat în ședință pe directorii de școli din Bihor – UPDATE
Vizită secretă, cel puțin din punct de vedere mediatic, a ministrului Educației, Remus Pricopie (PSD), în județul Bihor. Sâmbătă, 25 mai, grație contului de Facebook al Instituției Prefectului Județului Bihor,…
Modificări la școală: clasa a IX-a înapoi la liceu!
Sistemul educațional preuniversitar, copiii, părinții și angajații din acest domeniu sunt din nou în prag de palpitații. Guvernul actual urmează să facă noi modificări, unele amendând chiar și o Ordonanță…
Senatorul Bodog ar vrea mai multe ore de sport și pentru elevii din clasele V – XII
Propunerea fostului ministru bihorean al Sănătății, Cseke Attila, privind introducerea unui număr mai mare de ore de sport pentru elevi, acceptată de actuala conducere a Ministerului Educației, este și pe…
Încă un triumf udemerist la Ministerul Educației: vom avea autobuze școlare
Așa cum bihorstiri.ro a informat (link), propunerea deputatului Cseke Attila privind înmulțirea numărului de ore de sport în orarul elevilor români urmează să se întâmple, ministrul Remus Pricopie vorbind deja…
Propunerea deputatului Cseke, mai multe ore de sport pentru elevi, acceptată de ministrul Pricopie
Ideile și propunerile UDMR Bihor au priză la noul ministru al Educației, social-democratul Remus Pricopie. Acesta a declarat azi (8 februarie) că începând cu următorul an școlar vor fi introduse…




