În baza prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Consiliul Județean Bihor organizează marți, 20 iulie 2021, ora 17:00, o dezbatere publică pe tema: Proiect de hotărâre…
Etichetă: regulament
Regulamentul pentru serviciul de adăpostire a animalelor aflate în pericol, în transparență decizională
Astăzi, 25 iunie, a fost postat în transparență decizională proiectul de hotărâre privind „Reguamentul de organizare şi funcţionare al Serviciului public de adăpostire a animalelor aflate în pericol pe raza…
Regulamentul privind finanțările ONG-urilor, în transparență decizională
Vineri, 7 mai, a fost publicat în transparență decizională proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de acordare a finanțărilor nerambursabile, conform legii 350/2005, din bugetul Județului Bihor. Regulamentul stabilește domeniile,…
Regulament pentru buna gestionare a resurselor financiare și umane în instituțiile subordonate Consiliului Județean Bihor
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, a convocat marți, 5 ianuarie, o ședință operativă cu managerii instituțiilor subordonate și operatorii economici la care Consiliul are calitatea de acționar/asociat unic sau…
A fost sintetizat Regulamentul pentru persoanele izolate la domiciliu
Instituția Prefectului-Județul Bihor împreună cu Direcția de Sănătate Publică Bihor au sintetizat, în baza prevederilor legale aflate în vigoare la data de 3 aprilie 2020, Regulamentul pentru persoanele izolate la…
Deținătorii de câini se declară persecutați de Poliția Locală (FOTO/VIDEO)
Așa cum era de așteptat, dezbaterea Regulamentului prin care Primăria își propune să țină în frâu înmulțirea câinilor a generat mai mult interes din partea orădenilor. Aproximativ 50 de persoane…
Două zile de dezbateri publice pe tema sterilizării și eutanasierii câinilor din Oradea
Joi și vineri, 16/17 ianuarie, sala mare a Primăriei Oradea găzduiește două dezbateri publice privind câinii din oraș. Atât maidanezii, cât și cei deținuți cu acte în regulă. Practic, Municipalitatea…
Vin iar dezbaterile publice pe tema câinilor. Aveți sugestii?
Regulamentul privind promovarea detinerii câinilor și stoparea înmulţirii necontrolate a câinilor de rasă comună sau metisi din municipiul Oradea, respectiv Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Serviciului specializat pentru gestionarea câinilor…
Măsuri dure în privința câinilor din Oradea: sterilizare obligatorie până în 2015 și declararea fătărilor
În urma apariției normelor metodologice aferente Legii prin care se reglementează soarta câinilor din România, Municipalitatea orădeană reface Regulamentul privind câinii cu stăpân și pe cei fără stăpân. Propunerile Direcției…
CL Oradea ar putea pecetlui (iar) soarta câinilor vagabonzi capturați
După apariția Normelor meotodologie ale Legii Maidanezilor, care permit și eutanasierea patrupedelor în anumite condiții, Municipalitatea orădeană se pregătește și ea să preia cele din actul normativ și să adapteze…
Reclamă în Oradea, după reguli noi. Amenzi de până la 50.000 lei!
Primăria Oradea va supune dezbaterii publice noul Regulament de publicitate stradală la care s-a lucrat în ultima vreme. Iar cei interesați să își facă reclamă în aer liber în orașul…
Bun revenit la școală! Poftiți la percheziție!
Un model de Regulament școlar care ar putea fi aplicat în toate județele țării intră azi în vigoare în capitală, chiar în prima zi a anului educațional preuniversitar 2013/2014. În…
Reguli noi în privința utilizării parcărilor din Oradea
Primăria Oradea se pregătește să supună votului Consiliului Local Oradea o nouă versiune a Regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de administrare a parcărilor publice, a ridicării şi blocării…
Atenție! Admiterea modificată: notele din liceu nu mai contează!
În cadrul conferinței de presă susținute astăzi la Universitatea din Oradea, prorectorul pentru relația cu studenții, Simona Trip, a prezentat modifcările pe care Ministerul Educației le aduce anul acesta în…
Modificări: Orice cadru didactic poate fi rector al Universității Oradea
În conferința de presă susținută astăzi la Universitatea din Oradea președintele Senatului, Sorin Curilă, a anunțat modificările care se vor face în regulamentul alegerilor, la cererea Ministerului Educației. Regulamentul care…
Angajaţii Primăriei Oradea au ordin de la Bolojan: Fiți eficienţi, politicoşi şi responsabili!
..și dacă se poate să și zâmbească, căci sunt înregistrați de camere de luat vederi… Primarul Ilie Bolojan a prezentat astăzi (16 ianuarie) în cadrul unei conferinţe de presă sloganul…
Taxa auto, mai scumpă ca o maşină veche, intră în vigoare la finele lunii!
Noua taxă auto va intra în vigoare în data de 23 ianuarie. Noul regulament prevede ca taxa sa fie aplicată atât maşinilor cumpărate din străinătate cât şi maşinilor din România,…
Amenzi usturătoare pentru arderea necontrolată a miriştilor
Agenţia Pentru Protecţia Mediului (APM)Bihor atrage atenţia că arderea miriştilor este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.…




