În ton cu Guvernul și cu vremurile austere, Municipalitatea orădeană a procedat ieri (31 octombrie) la o nouă rectificare bugetară. Negativă. Iar tăierile vor fi resimțite la greu de angajații…
Etichetă: rectificare
Liniștitor și nu prea: primarul Bolojan zice că CET-ul trebuie musai subvenționat
Confruntat din nou cu întrebări pe tema eventualei majorări a prețului gigacaloriei facturate populației, primarul Ilie Bolojan a transmis miercuri (9 octombrie) că, dacă tariful se va schimba, acest lucru…
Doliu la sediul PNL Bihor: Senatorul Bodea înmormântează fondurile guvernamentale
Critic constant al Guvernului și al modului în care Executivul USL nu comunică cu cetățenii (și nici cu parlamentarii care l-au învestit!), senatorul Cristian Bodea a venit cu vești proaste…
Pentru că n-au respectat Imnul, președintele Popa i-a certat pe aleși
Ședință fulgerătoare la Consiliul Județean Bihor. Ce-i drept, doar 9 puncte au fost pe ordinea de zi, iar cele mai multe (5) au însemnat aprobări de licențe de transport pentru…
Polițiștii locali se vor menține în formă umblând la Baza „Dinamo”
Conform unui Protocol de colaborare semnat între Asociația Sportivă „Dinamo” a IPJ Bihor și Poliția Locală Oradea, angajații de la această din urmă instituție vor putea să beneficieze de facilităților…




