Mang (PSD): PNL nu a semnat protocolul prin care ar fi fost susţinută şi Sala Polivalentă de la Oradea!

După ce, ieri, filiala UDMR Bihor a transmis rezultatul final al celor două întâlniri ale conducerilor partidelor parlamentare din judeţul nostru pe tema proiectelor importante pentru care aleşii de la…

4 partide parlamentare din Bihor şi-au dat mâna pentru susţinerea a 3 proiecte/direcţii majore. Liberalii nu au semnat pactul

Reînceperea și finalizarea lucrărilor la Autostrada Borș – Suplacu de Barcău, dezvoltarea infrastructurii terminalului de pasageri al Aeroportului Oradea şi susținerea înființării și dezvoltării de centre de excelență la Universitatea…

Ex-premierul Victor Ponta şi-a scris demisia „în alb” din PSD. Dragnea nu i-o activează, încă

Cândva, apăreau ca fiind cei mai buni prieteni şi parteneri. Erau vremurile când Victor Ponta era preşedinte PSD şi premier în funcţie, iar Liviu Dragnea îi era mână dreaptă în…

Preşedintele PSD, Ioan Mang, anunţă +30% bani de la Bucureşti pentru judeţul Bihor din cote defalcate din TVA şi din impozitul pe venit

Într-o şedinţă extraordinară convocată pentru vineri, 3 martie, consilierii judeţeni vor fi puşi să aprobe, printre altele, cotele defalcate din TVA şi cele din impozitul pe venit aferente bugetului. Un…

Social-democraţii au marcat 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană

„La 10 ani de la aderare, românii sunt azi liberi să călătorească și să muncească în statele Uniunii, beneficiind de aceleași drepturi pe care le au și ceilalți europeni. Dar…

PSD și UDMR au trântit, pe moment, exproprierile dorite de Primăria Oradea în zona ieșirii spre Biharia

Este un mare meci de ping – pong politic la care se poate asista în Bihor. Echipele: PNL și PSD/UDMR. Liberalii își arată mușcii în Consiliul Județean, iar celelalte două…

Gură spartă: Rebelul Chirica nu mai e vicepreședinte la PSD!

Primarul Municipiului Iași aproape că s-a simțit în pielea bihoreanului Cristian Bodea, senatorul exclus din PNL din cauza îndrăznelii de a spune public ce are pe limbă. Comitetul Executiv Național…

OBIECTIV – Lupii tineri din politica locala / Invitat: Sergiu David – Consilier judetean PSD, Presedinte TSD Oradea

Le arată obrazul celor din PSD, ALDE și UDMR după respingerea amendamentelor la buget pentru proiecte rutiere din Bihor

Portavoce a grupului PNL Bihor din Parlamentul României, deputat Florica Cherecheș se arată dezamăgită de modul în care Puterea a respins toate amendamentele pe care aleșii liberali din județul nostru…

Moțiunea de cenzură a Opoziției a căzut. Guvernul Grindeanu rămâne în funcție!

Cu doar 161 de voturi „pentru”, 33 de „abțineri” și 8 voturi „împotrivă”, moțiunea de cenzură depusă de PNL, USR și PMP contra Guvernului Grindeanu a căzut. Parlamentul a dezbătut…

Protest anti-Iohannis: Parlamentarii PSD și ALDE au ieșit din sală și nu au ascultat discursul președintelui țării. Nu și Dragnea!

Considerând că președintele României este, din nou, mai degrabă partizanul unei tabere decât mediatorul care ar trebui să fie (potrivit Constituției), aleșii PSD și ALDE au decis să iasă din…

Au abrogat OUG 13 din 2017. Actul adoptat de Guvern a fost publicat în Monitorul Oficial!

Duminică, 5 februarie, într-o ședință extraordinară a Guvernului României, cabinetul PSD / ALDE a decis abrogarea Ordonanței din 31 ianuarie, prin care au fost modificate Codul penal și Cosul de…

Revoluționarul Tokes se uită cu admirație la demonstranții din aceste zile

Considerat declanșator al Revoluției din decembrie 1989, europarlamentarul Tokes Laszlo trăiește momente în care devine nostalgic. Asta văzând mișcările stradale din aceste zile, cauzate de deciziile controversate ale Guvernului PSD…

Ăștia își dau seama ce se întâmplă în jurul lor?

Scriu aceste rânduri în a doua seară consecutivă de mitinguri cu participare masivă. De 48 de ore, România e teren minat. Modificarea hoțească a codurilor Penal și de Procedură Penală…

Se cere suspendarea președintelui Iohannis. Vezi de către cine!

Șefii Parlamentului României – Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu – sunt destinatarii unei scrisori din partea Lojei de Onoare a Revoluționarilor din Decembrie (LORD) 1989, prin care se cere…

Cu mandatul pe masă (?): Iohannis ar chema românii la Referendum privind amnistia și grațierea puse în discuțue de Guvernul PSD/ALDE

Președintele Klaus Iohannis, cel care a fost prezent în sânul manifestanților din București în seara de duminică (22 ianuarie), a declarat luni că va începe demersurile pentru organizarea unui Referendum…

UNPR și PNL în topul cheltuielilor ilegale din campania electorală de la localele din 2016

UNPR ocupă locul 1 în Topul sumelor de bani pe care Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a decis să nu-i ramburseze din totalul investiti de formațiunile politice și de candidații independenți…

Majorarea la 1.450 de lei / lună a salariului minim, măsură bifată!

Una dintre cele mai importante promisiuni (pentru majoritatea românilor simpli) electorale ale PSD, majorarea cu 200 de lei a salariului minim pe economie, devine realitate. Guvernul Grindeanu a decis în…

Parlamentul a eliminat impozitele pentru pensiile de sub 2.000 de lei

PSD și ALDE încep să își pună în aplicare promisiunile electorale. Cel puțin în ceea ce privește măsurile care țin de decizii ale Parlamentului. Joi, 5 ianuarie, Camera Deputaților a…

Guvernul Grindeanu a primit votul de încredere al Parlamentului României!

Pledând pentru o „Românie normală”, premierul desemnat Sorin Grindeanu a reușit să obțină învestirea de către membrii Parlamentului. Miercuri, 4 ianuarie, conform calendarului anunțat încă de la începutul anului nou,…