În „duel” cu colegul său de la universitate, ecologistul Orlando Balaș de la Academia Civică Bihor (ACB), liderul PSD Bihor, Ioan Mang, se arată favorabil demarării exploatării aurifere și argintifere…
Etichetă: psd
PNL a decis, dar Ponta va alege ministrul liberal al Transporturilor
Situație încurcată cu desemnarea urmașului lui Relu Fenechiu, liberalul condamnat la pușcărie și care a trebuit să părăsească șefia Ministerului Transporturilor. Duminică, 25 august, în ajunul expirării mandatului de ministru…
Mircea Matei văzut ca un „ratat” de fostul său coleg de partid, pedelistul Vasile Blaga
Bulldog-ul politicii românești, Vasile Blaga, își arată tot mai tare colții la adresa foștilor săi colegi din PDL care au decis să părăsească partidul. Printre cei „mușcați” se numără și…
Liberalul Ghișe cere demisia premierului Ponta
Supărat că USL nu și-a îndeplinit promisiunile electorale, în mare parte din cauza bunelor relații pe care președintele PSD, premierul Victor Ponta, pare să le aibă fix cu cel cu…
PSD-istul Dragnea se bazează pe „elemente” secrete atunci când spune că PNL nu pleacă din Guvern
Vineri, la Oradea, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea a dat două tipuri de asigurări: că USL nu se va rupe și că PNL nu va ieși de la guvernare.…
24 de ministere în Guvernul Ponta 2. Lucia Varga vehiculată pentru Ape și Păduri
Așa cum se întâmplă de obicei atunci când mai sunt puține ore până la dezvelirea oficială a formei noului guvern propus de premierul desemnat, diverse nume sunt vehiculate mulțumită surselor…
România: Explore the Vote Ignoring Garden!
Un citat din Mark Twain este perfect pentru România ultimilor ani. Scriitorul spunea ceva de genul: votează, că votul tău oricum nu contează. Bun, tata lui Sawyer a zis-o altfel…
VIDEO: Radu Mazăre şi Costi Ioniţă promovează turismul Românesc printr-un videoclip a la Don Omar!
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a găsit o modalitate inedită de promovare a litoralului românesc. Alături de Costi Ioniţă, excentricul edil a plănuit lansarea unui mesaj publicitar ascuns prin intermediul unui…
Corcheș s-a supărat pe răspândacii de zvonuri
Fostul președinte al PDL Oradea, Dorin Corcheș (foto), care a demisionat în urma rezultatelor slabe obținute la alegerile locale din acest an, s-a enervat în urma apariției unor zvonuri care…
Șefia ISJ Bihor ar putea isca mari neînțelegeri între PNL și PSD
După ce în cursul zilei de vineri, 25 mai, Dorel Luca (PDL) a fost revocat prin ordin ministerial de la șefia ISJ Bihor (link), în locul lui fiind numit Dan…
Scandal în CL: Bolojan a cedat în fața PSD pe tema unui cazan de la CET
Astăzi, 25 aprilie, a avut loc penultima şedinţă ordinară a Consiliului Local, înainte de alegeri, şedinţă care a stârnit furtună în cadrul alianţei USL. Executivul a propus aleşilor locali conservarea…
Fostul primar al Oradiei, Petru Filip, s-a făcut pesedist!
Senatorul Petru Filip a anunţat luni că se va înscrie în PSD. Victor Ponta a confirmat alăturarea lui Filip în partid şi a declarat că opoziţia a preluat majoritatea în…
Candidatele PSD din Nord-Vest se școlesc la Băile Felix
Sâmbătă, 31 martie, un număr de 70 de femei din PSD se vor întruni în vederea unui „curs” preelectoral organizat sub sigla Organizației de Femei. Evenimentul va avea loc la…
Majoritatea CL Oradea nu vrea plăcuțe stradale bilingve!
Grupul de consilieri UDMR a înaintat executivului o propunere prin care toate străzile din Oradea ar fi urmat să fie inscripționate cu plăcuțe bilingve. Raportul de specialitate a indicat propunerea…
Deputatul Bot zice că-s „cretini” cei care îl văd plecând la PSD
Deputatul PNL Octavian Bot a dezmințit vehement unele zvonuri privind o nouă plecare a sa din partidul în care s-a întors anul trecut. Vineri, 27 ianuarie, demnitarul orădean s-a referit…
L-au executat pe Geoană. Acuze grave la adresa conducerii PSD
Scorul din Comitetul Executiv (CEX) Național al PSD: 50 pentru excludere, 5 împotriva excluderii și 3 abțineri. Fostul președinte național al partidului și șef în funcție al Senatului României, Mircea…
Udemeriștii prea „așezați” pentru a se repezi asupra scaunului lui Geoană
Cu toate că, de câteva zile, subiectul detronării lui Mircea Geoană de la șefia Senatului României este eclipsat de intenția Opoziției de a-l suspenda pe președintele Traian Băsescu, harababura legată…
Surpriză politică în pregătire: partidul lui Vușcan s-ar alia cu PSD!
Tortul pe care liberalii și sociali-democrații nu-l mai vor feliat cu conservatorii (cel puțin nu pe plan local) ar putea avea încă un mușteriu: Mișcarea Verzilor Democrat Agrarieni (MVDA). Liderul…




