Social-democrații par că nu sunt intimidați de sondaje și de alte semne care arată că PNL va câștiga detașat localele din acest an, în Oradea și Bihor. Învitat la emisiunea…
Etichetă: psd bihor
PSD Bihor are deja 83 de candidați pentru primării
În timp ce alte partide trag mâța de coadă și amână cât pot de mult luarea de decizii privind persoanele pe care le pornesc în cursa electorală locală din acest…
ALDE Bihor vede caii troieni ai PSD și PNL infiltrându-se în partid
Ceva demn de teoria conspirației la sediul ALDE Bihor. Co-președintele filialei, Mircea Teaha, a atras atenția, azi (20 ianuarie), că social-democrații și liberalii se autoamăgesc dacă cred că nu a…
PSD anunță candidatura deputatului Bogdan Gheorghe pentru șefia Primăriei Beiuș
Fostul primar de Drăgănești, social-democratul Bogdan Gheorghe, va fi candidatul partidului pentru funcția de primar al Municipiului Beiuș. Decizia a fost luată, aparent, în ședința Biroului Permanent Județean al PSD…
Conflict: Prefectura Bihor amenință că atacă în contencios hotărârile prin care CJ a alocat „preferențial” banii pentru primării
Revolta președintelui PSD Bihor, Ioan Mang, din ultima ședință de plen (link) a Consiliului Județean (CJ) și remarcile ulterioare din conferința de presă pe care a susținut-o (link) și-au găsit…
PSD Bihor cu gândul la locul I pe județ
Noul Birou Permanent Județean (BPJ) al PSD Bihor nu pierde vremea. Întrunit în prima sa ședință, forul de conducere al filialei și-a fixat unele obiective în privința pregătirii cum se…
Eurodeputatul Pavel l-a bătut cu 85 la 84 pe deputatul Roman și a devenit președinte executiv al PSD Bihor
Emilian Pavel (foto) își agață o nouă „tresă” pe cămașă: de ieri, în urma voturilor primite în cadrul Coferinței Județene Extraordinare a PSD Bihor, tânărul parlamentar european este și președinte…
Alegeri în PSD Bihor. Viitorii membri aleși ai BPJ nu vor putea fi șefi în organizațiile locale, de femei sau de tineret
Social-democrații bihoreni se aliniază la modelul central, adoptat în cadrul Congresului din octombrie. Reunit recent, la Oradea, Comitetul Executiv Județean al PSD Bihor a decis ca alegerile pentru funcțiile din…
Mang (PSD): Primarul Bolojan să anunțe Ministerul Dezvoltării că nu mai are nevoie de cele 49 de milioane pentru care va fi chemat la București
Pe un ton prietenos și împăciuitor, președintele PSD Bihor, Ioan Mang, îi cere primarului Ilie Bolojan să renunțe la cele 49 de milioane de lei pe care Ministerul Dezvoltării se…
Liderul PSD Bihor anunță o revărsare de bani dinspre Guvern
Peste 800.000.000 de lei pentru primăriile bihorene în contul lucrărilor demarate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Președintele filialei județene a PSD, Ioan Mang, a considerat de cuviință…
Și PSD-iștii bihoreni l-au votat, aproape într-un glas, pe Dragnea
Niciun dubiu că prietenul șefului de filială, Ioan Mang, a fost preferat și de membrii PSD Bihor în ceea ce privește funcția de președinte național al partidului. Alegerile cu final…
Ușor penibili: PSD-iștii din CL Oradea dau apă la moara liberalilor
Luări de cuvânt tot mai nechibzuite, în Consiliul Local Oradea, marca PSD. Foștii parteneri ai liberalilor conduși de Ilie Bolojan au ajuns să încerce să împiedice depunerea jurământului de către…
Previzibil: PSD Bihor merge pe mâna lui Dragnea
Filiala bihoreană a PSD nu se leapădă de prietenul președintelui reales, Ioan Mang, și a decis să îl voteze pe Liviu Dragnea pentru funcția de președinte național al partidului. Social-democrații…
Mang (PSD): Liberalii nu s-au mai lăudat cu banii primiți de la Guvernul Ponta. Constructorii să lucreze!
După o perioadă de concediu în care Bucureștiul a făcut o rectificare bugetară pozitivă, președintele PSD Bihor, Ioan Mang, se vede nevoit să le dea peste nas adversarilor de la…
PSD Bihor își (re)alege președintele
18 septembrie va fi ziua în care social-democrații bihoreni își vor afla noua echipă de conducere. Una care, cel puțin la nivel de președinte de filială, are șanse să rămână…
Mang și Mang, șefi în PSD Bihor: El la județ, ea la pesedistele din Oradea
Soții Ioan și Erica Mang sunt cuplul care conduce PSD Bihor. După ani de zile în care ex-senatorul și ex-președintele CJ Bihor, Ioan Mang, ține frâiele filialei județene, începând de…
Noul consilier PSD din CJ Bihor a jurat trăgând cu ochiul la Constituție
Interesant moment al jurământului depus de social-democratul Dumitru Gherman, azi (25 august), în plenul Consiliului Județean Bihor. Venit în locul demisionarei Valentina Butișcă, noul ales a fost validat prin vot,…
Sala polivalentă din Oradea – exemplu de colaborare între Putere și Opoziție?
Încă nu s-au linistit total apele în jurul unuia dintre cele mai controversate subiecte locale din ultimul an si ceva. Chestiunea sălii de sport cu 5.000 de locuri, promisă de…
„Trădătorul” Mureșan, invocat la PSD fără să i se pronunțe numele
Fostul viceprimar de Oradea, Ovidiu Mureșan, cel care a condus organizația municipală a PSD începând cu anul 2012 (când Claudiu Pop a plecat din partid pentru a deveni înalt funcționar…