Câteva zeci de persoane au fost interesate, joi (30 octombrie), de conferința județeană având drept temă stadiu implementării Programului Operațional Regional (POR) în zona de nord a Transilvaniei. Poate nici…
Etichetă: program operațional regional oradea
Start la depunerea de oferte pentru contractul de recoafare a Pieței Unirii
Având valoarea estimată de ceva peste 22 milioane de lei, contractul de execuție privind refacerea Pieței Unirii din Oradea își așteaptă pețitorii. Municipalitatea a anunțat vineri, 3 octombrie, că a…
Pasajul Vulturul Negru: limitare/închidere și în zona Columbus
Începând de vineri (8 martie), accesul în Pasajul Vulturul Negru din Oradea, între partea centrală și zona localului Columbus (foto) va fi limitat și chiar interzis. Biroul de Presă al…
Centrul de reintegrare socială pentru handicapați e la 32% (FOTO)
Începând cu toamna anului viitor, peste 20.000 de persoane cu diverse handicapuri din judeţul Bihor vor avea la dispoziție un Centru modern de reintegrare socială, dotat la standarde actuale. Clădirea…
Centrul de scleroză multiplă de la Oradea e gata pentru tăierea panglicii
Săptămâna viitoare, Municipalitatea orădeană va putea inaugura oficial Centrul de Zi pentru persoane cu scleroză multiplă de pe str. Buzăului (zona Aviatorilor). Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional…
În 3 luni, Centrul pentru copii cu sindrom Down va fi deschis (FOTO)
Două reușite cu un singur proiect. Așa caracterizează Marcel Boloș, șeful Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI) din cadrul Primăriei, demersurile pentru realizarea noului sediu al copiilor cu sindrom…
Reabilitarea Liceului „Lorantffy” este aproape de final
Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI) din cadrul Primăriei Oradea se gândește deja la tăierea panglicii Liceului Teologic „Lorantffy Zsuzsanna”. Deși prevăd „luni de foc” în ceea ce privește…