În luna aprilie, peste 2000 de preșcolari și elevi aflați în “Săptămâna verde” sau în “Școala Altfel”, au fost pregătiți de pompierii militari bihoreni în domeniul situațiilor de urgență, în…
Etichetă: pompierii bihoreni
Doi copilași, blocați în mașină, salvați de pompierii orădeni
Doi frați, în vârstă de 1 an, respectiv 2 ani, au fost salvați de pompierii orădeni, după ce au rămas blocați în autoturismul din care mama lor ieșise doar pentru…
Pui de bufniță salvați de pompierii orădeni
O misiune de salvare mai puțin obișnuită a fost desfășurată, în cursul acestei zile, de pompierii militari orădeni, pe strada Frunzișului din municipiu. În jurul orei 11.25, un apelant al…
21 Martie – Ziua Internațională a Pădurilor Protejarea pădurilor, o preocupare constantă pentru pompierii bihoreni
Ziua Internațională a Pădurilor este marcată la nivel mondial, în fiecare an, începând din 2012, în data de 21 martie, prilej de conștientizare a cetățenilor cu privire la importanța acestor…
Pompierii bihoreni au desfășurat 60 de misiuni în numai două zile
În perioada 12-13 iunie, pompierii militari bihoreni au desfășurat 60 de misiuni pentru salvarea oamenilor și bunurilor acestora, intervenind pentru gestionarea situațiilor de urgență produse în nouă localități din județ.…
10 misiuni de stingere a incendiilor în ultimele zile pentru pompierii bihoreni
În perioada 30 august – 1 septembrie, pompierii militari din cadrul unității și subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” au desfășurat 10 misiuni de stingere a incendiilor izbucnite la…
Șase medalii de aur și argint pentru pompierii bihoreni
Pompierii militari bihoreni au obținut trei medalii de aur și trei de argint la diferite probe sportive, în cadrul etapei finale a “Campionatului de Atletism şi Cros – Cupa Asociaţiei…
Pompierii militari bihoreni își sărbătoresc principalul aliat în lupta cu flăcările: Ziua Mondială a Apei
În data de 22 martie, pompierii bihoreni își sărbătoresc principalul aliat în lupta cu flăcările: APA. Ca atare, vineri, 22 martie a.c., cu prilejul Zilei Mondiale a Apei, Inspectoratul pentru…