Accident rutier cu o victimă în localitatea Peştere

La data de 2 decembrie, la ora 07.37, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au fost sesizați, în urma unui apel, primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin…

In minivacanța de Ziua Națională a României, peste 700 de poliţişti bihoreni sunt prezenți în teren

În perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, polițiștii bihoreni vor acționa pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale…

Măsuri pentru siguranţa circulaţiei în sezonul rece şi activităţi preventive ale polţiştilor din Bihor

Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, în colaborare cu administratorii drumurilor publice și cu celelalte structuri competente în gestionarea situațiilor specifice sezonului rece, derulează în această perioadă acțiuni dedicate prevenirii accidentelor…

Reținut de polițiști, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea sub influența alcoolului

La data de 26 noiembrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Poliției stațiunii Băile Felix au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului…

Un bărbat cercetat pentru comercializarea de produse contrafăcute și înșelăciune, reținut de polițiștii din Bihor

La data de 20 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă…

Reținut de polițiști, după ce a fost depistat în trafic, în timp ce conducea cu permisul anulat

La data de 19 noiembrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de…

Accident rutier la Cordău

La data de 19 noiembrie, la ora 23.08, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean…

Polițiștii rutieri din Bihor, acționează în cadrul operațiunii „Truck & Bus”, pentru verificarea transportului rutier de persoane și marfă

În perioada 17–23 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului Rutier Bihor, împreună cu structurile rutiere ale polițiilor municipale și orășenești din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, desfășoară acțiunea preventivă „TRUCK &…

Acţiune a poliţiştilor şi procurorilor într-un dosar de trafic de droguri şi operaţiuni cu psihoactive

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, au documentat, în două cauze penale, 3 bărbați, cercetați pentru trafic de droguri de…

Peste 6.000 de acţiuni, controale şi verificări ale poliţiştilor de imigrări în primele 10 luni ale acestui an

În primele 10 luni ale acestui an, polițiștii de imigrări au intensificat activitățile pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate în România. Peste 2.100 de cetățeni străini…

122 de participanți la trafic, care au periclitat siguranța pe drumurile publice, depistați și sancționați de polițiștii rutieri în acțiune

Joi, 13 noiembrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, principala misiune a acestora fiiind creșterea gradului de…

Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea sub influența alcoolului

La data de 11 noiembrie, la ora 09.35, pe drumul județean 764, în localitatea Remetea, județul Bihor, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au depistat în trafic un bărbat,…

Peste 90.000 de permise de şedere emise de poliţiştii de imigrări în primele zece luni ale anului

În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie, polițiștii de imigrări au emis, la nivel național, peste 90.000 de permise de ședere pentru cetățenii străini care au ales să locuiască, să…

Un bărbat, cercetat pentru că și-ar fi agresat mama, reținut de polițiștii din Săcueni și arestat de magistrați

La data de 5 noiembrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției orașului Săcueni au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere…

Polițiștii de la prevenire și cei rutieri din Bihor au derulat un amplu proiect preventiv, destinat educației rutiere

În perioada iulie – noiembrie, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul Fundației „Colonel Ioan…

Polițiștii din Bihor s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări într-un caz de agresiune

La data de 3 noiembrie, în urma apariției în spațiul public a unor imagini, care prezintă o agresiune, care s-ar fi produs la un centru de recuperare și reabilitare a…

Un bărbat, cercetat pentru că ar fi schingiuit un animal, reținut de polițiștii de la protecția animalelor din Bihor

La data de 31 octombrie, în urma investigațiilor efectuate și administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere…

Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracțională a…

Un bărbat, cercetat pentru furt dintr-o societate comercială, reținut de polițiștii din Oradea, în urma unei percheziții domiciliare

La data de 30 octombrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în…

Un bărbat, cercetat pentru că ar fi schingiuit un animal, identificat cu operativitate și reținut de polițiștii de la protecția animalelor din Bihor

La data de 28 octombrie, în urma investigațiilor efectuate și administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere…