Concurs național, de creație virtuală, destinat elevilor, pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar și conștientizarea pericolelor consumului de substanțe interzise

În perioada noiembrie a.c. – ianuarie 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean…

85 de participanți la trafic, care au periclitat siguranța pe drumurile publice, depistați și sancționați de polițiștii rutieri în acțiune, în ultimele 24 de ore

Luni, 16 septembrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, principala misiune a acestora fiiind creșterea gradului de…

Un bărbat, care ar fi tâlhărit un alt bărbat, pe o stradă din Oradea, reținut de polițiști și arestat de magistrați, în minivacanța de Sfânta Maria

La data de 17 august, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în…

Depistat în timp ce conducea cu viteză excesivă, a rămas fără permis de conducere pentru 4 luni

La data de 8 august, la ora 03.53, pe D.N. 1, în localitatea Uileacu de Criș, județul Bihor, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Nationale și Europene au depistat în…

Accident rutier, la Leş

La data de 6 august, la ora 14.52, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean…

Un tânăr, cercetat pentru că ar fi sustras bunuri, din imobilul nelocuit al unui consătean, reținut de polițiști.

La data de 19 iunie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă…

Dacă îl vedeţi, nu ezitaţi să apelaţi gratuit 112, pentru a anunţa imediat Poliţia!

La data de 7 mai 2024, la ora 00.10, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au fost sesizați de familia unui bărbat de 49 de ani, din municipiul București…

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor declanşează activitatea de recrutare pentru ocuparea a două posturi de agent de poliție (și conductori câini), prin modalitatea: CONCURS – ÎNCADRARE DIRECTĂ

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor sunt scoase la concurs două posturi de agent de poliție, ambele din domeniul de activitate poliție canină, astfel: – poz. 554 – Agent…

Un bărbat de 29 de ani cercetat pentru pornografie infantilă

La data de 10 martie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea, au efectuat…

Accident rutier la Tileagd

La data de 26 februarie, la ora 18.50, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin…

Bărbat prins în sala de Examen pentru permisul auto cu un dispozitiv suspect

Un tânăr 21 de ani din judeţul Giurgiu care a ratat în repetate rânduri proba teoretică a examenului pentru permisul de conducere a fost prins încercând să fraudeze. Deşi a…

Eveniment public despre poliţie şi profesia de poliţist, organizat de poliţiştii bihoreni

În cadrul unui eveniment public, organizat în zona centrală a Oradiei, destinat celor care își doresc, încă din copilărie, să îmbrace uniforma de polițist sau celor care vor să descopere…

Pieton accidentat grav la Gepiu

Miercuri, 25 octombrie, la ora 16.45, polițiștii Biroului Rutier Salonta au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.79,…

Un tânăr, bănuit că ar fi sustras bani și bunuri dintr-un magazin din Roșiori, reținut de polițiștii bihoreni și arestat de magistrați

Marți, 26 septembrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului…

Reținut de polițiștii rutieri din Salonta, după ce a fost implicat într-un accident rutier, în timp ce conducea fără permis și sub influența alcoolului

Duminică, 17 septembrie, în jurul orei 22.11, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Salonta, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.N.79, la intrarea în municipiul Salonta, dinspre…

Un bihorean, reţinut pentru schingiuirea animalelor

La data de 17 august, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, au documentat…

Dacă îl vedeţi, nu ezitaţi să apelaţi gratuit 112, pentru a anunţa imediat Poliţia!

Miercuri, 12 iulie, în jurul orei 09.30, polițiștii de la Postul de Poliție Girișu de Criș din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost sesizați de familia unui bărbat…

Dacă îl vedeţi, nu ezitaţi să apelaţi gratuit 112, pentru a anunţa imediat Poliţia!

Joi, 6 iulie, în jurul orei 21.00, polițiști de la Poliția Municipiului Salonta din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost sesizați de familia unui bărbat de 89 de…

Dacă îl vedeţi, nu ezitaţi să apelaţi gratuit 112, pentru a anunţa imediat Poliţia!

Miercuri, 31 mai, în jurul orei 08.50, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost sesizați de familia unui bărbat de 41…

Un bihorean care a fost dat dispărut marți, a fost găsit mort în apele unui canal

Miercuri, 17 mai, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de pompieri bihoreni și voluntari, au efectuat cercetări pentru găsirea unui bărbat…