Parcarea de pe str. Brașovului a început să prindă contur. În aceste zile, urmează să fie finalizată structura din beton a terasei, după care urmează realizarea structurilor din metal ale…
Etichetă: parcare
Câştigătorii concursului internaţional de soluții pentru amenajarea spațiului pietonal deasupra parcării de pe strada Independenței
Primăria Municipiului Oradea, prin Instituția Arhitectului Șef și Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Bihor, a lansat în data de 27 mai 2020 un concurs al cărui obiect l-a…
Emilian Pavel sare la gâtul lui Bolojan: ,,Închide-ti urgent parcarea de pe str Independenței”
După aproape o lună de la deschidere au inceput să apară primele probleme la Parcaarea de pe str. Independenței care a fost în lucru de mai bine de 8 ani.…
Parcarea de pe str. Brașovului, la nivelul doi
Lucrările la parcarea publică etajată de pe str. Brașovului au continuat pe toată perioada stării de urgență, ajungând în prezent la un stadiu care depășește graficul de execuție. În momentul…
S-a turnat ultimul planșeu la parcarea subterană din str. Independenței
Lucrările derulate la Parcarea subterană de pe str. Independenței, malul stâng al Crișului Repede, se apropie de final. Miercuri a fost turnat ultimul planşeu pe partea dinspre Sinagogă, după ce…
S-a prelungit termenul de depunere a ofertelor pentru construirea parcării de tip park and ride din Piața Gojdu
A fost modificat termenul de depunere a ofertelor pentru licitația „Achiziția lucrărilor de execuție la obiectivul: Construire parcare de tip park and ride în Piața Emanuil Gojdu din Oradea”. Data…
Deasupra parcării subterane de pe strada Independenței se va amenaja o piațetă publică
În cadrul ședinței de Consiliu Local de marți, 19 noiembrie, consilierii locali au aprobat modificarea și completarea art. 1 a HCL nr. 525/2018 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea obiectivului…
Au început lucrările la parcarea de pe strada Brașovului
La începutul acestei săptămâni, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor la parcarea publică etajată de pe str. Brașovului. Societatea care a câștigat licitația, SC Electrogrup SA Cluj Napoca, a…
Continuă lucrările de extindere a Spitalului Județean și se fac pregătiri pentru parcarea supraetajată
În cadrul conferinței de presă de luni, primarul Ilie Bolojan a prezentat stadiul lucrărilor la corpul nou al Spitalului Județean, precum și lucrările la viitoarea parcare din apropierea spitalului. Lucrările…
Încep lucrările la parcarea de pe str. Brașovului, după ce a fost semnat contractul de execuție
Parcarea publică etajată de pe str. Brașovului va fi realizată de SC Electrogrup SA, din Cluj-Napoca, societate desemnată câștigătoare în urma licitației organizate de către Administrația Domeniului Public Oradea. Contractul…
Pardoseala finită a parcării de lângă Spitalul Municipal a fost remediată
După recepția lucrărilor la obiectivul de investiții ”Parcare D+P și pasaj subteran de legătură cu Piața Rogerius”, parcarea de lângă Spitalul Municipal a fost preluată în administrare de la Administrația…
Primăria Oradea a finalizat parcarea din zona străzii Morii, urmând să amenajeze aici și un parc de cartier
Primăria Oradea a finalizat amenajarea locurilor de parcare și a acceselor auto în zona străzii Morii, lângă blocurile X13-X14-AN11, din cartierul Nufărul, urmând ca recepția lucrărilor să se facă la…
Primăria din Sânmartin își recuperează parcarea din Felix după un proces care a durat 19 ani
Parcarea situată la intrarea în stațiunea Băile Felix revine, după 25 de ani, în proprietatea Consiliului Local Sânmartin și administrarea Primăriei Sânmartin. Printr-un comunicat de presă, conducerea Primăriei Sânmartin a…
Parchează fără griji în Oradea, folosind aplicația pentru plata parcării cu telefonul
Sub sloganul ”Parchează, plătește, zâmbește!”, la Oradea funcționează prima aplicație mobilă din România pentru plata parcării cu cardul, direct de pe telefonul mobil, prin aplicația amparcat./ro/. Astfel, se poate plăti…
Începe proiectarea parcării de pe strada Brașovului
Vineri, 22 februarie, a fost semnat contractul pentru proiectarea parcării publice etajate supraterane de pe str. Brașovului. În urma licitației organizate de Administrația Domeniului Public Oradea, câștigătoare a fost desemnată…
Filme cu proști. A uitat unde și-a parcat mașina în oraș și a dat-o furată.După 3 zile a găsit-o
S-a speriat atât de tare în momentul în care nu şi-a mai găsit maşina, încât a crezut că i-a fost furată şi a cerut ajutorul Poliţiei Locale. Un bărbat din…
Primăria caută, din nou, un constructor pentru parcarea de pe Independenței
Lucrările la parcarea de pe str Independenței au fost sistate anul trecut, iar din cauza unor probleme tehnice și proiectantul inițial a fost schimbat, deoarece sa constatat că proiectul avea…
Doar 2 oferte pentru tentanta parcare subterană din centrul Oradiei
Vineri, 10 ianuarie, așa cum s-a anunțat anul trecut, au fost deschise ofertele depuse de constructori în vederea edificării Digi-parcării de pe str. Independenței. Administrația Domeniului Public a avut surpriza…
Un nou caz de șofer nesimțit (sau nepriceput?) a blocat circulația tramvaielor în centrul Oradiei (VIDEO)
Miercuri, 18 decembrie, în jurul orei 11:30, cei care aveau drum prin centru au sesizat un sunet strident prelungit, ca de alarmă/sirenă. Într-un final, s-a adeverit că, din nou, tramvaiele…
Viceprimarul Mureșan: Nu ne atingem de Voința. Sunt destule locuri de parcare!
Unul dintre proiectele menite să rezolve lipsa locurilor de parcare din zona centrală era cel promovat puternic de primarul Ilie Bolojan și, apoi, de viceprimarul Mircea Mălan, vizată fiind Baza…




