Filarmonica de Stat Oradea organizează Audiție în data de 16 Februarie de la ora 12.00 pentru angajarea prin negociere directă a personalului artistic, pentru ocuparea pe perioadă determinată, în cadrul…
Etichetă: Oradea
Carta Universității din Oradea – work in progress
Aula Magna a găzduit luni, 22 ianuarie 2024, prima dezbatere publică pe marginea prevederilor noii Carte a Universității din Oradea. Au fost prezenți în sală: rectorul – prof. univ. dr.…
Programul manifestărilor organizate în Bihor pentru Ziua Unirii Principatelor Române – 24 Ianuarie
Miercuri, 24 ianuarie 2024, începând cu ora 12:00, va avea loc la Oradea ceremonia militară prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române. Evenimentul se va desfășura la Statuia Regelui Ferdinand I…
Patru incendii în Bihor, provocate de coșurile de fum, în interval de numai trei zile
În dimineața zilei de luni, 22 ianuarie, pompierii bihoreni au acționat pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din comuna Câmpani, acesta fiind cel de-al patrulea incendiu izbucnit din…
Bănuiți că ar fi tâlhărit un tânăr, pe o stradă din Oradea, depistați cu operativitate și reținuți de polițiștii orădeni
La data de 20 ianuarie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în…
Ambasadorul Regatului Belgiei în România, vizită la Primăria Oradea
Primarul Florin Birta a primit astăzi, 18 ianuarie, prima vizită oficială din acest an a unui diplomat străin, cea a ambasadorului Regatului Belgiei în România. E.S. John Cornet d’Elzius a…
Sute de concurenți vor înota, la Oradea, într-o apă sub 5 grade în cadrul Campionatului European de Înot în Ape Înghețate
Campionatul European de Înot în Ape Înghețate se va organiza pentru prima dată în istorie la Oradea. Competiția va avea loc între 1 și 4 februarie în bazinul olimpic în…
Instanța a decis DEFINITIV: ”Tarifele pentru deșeurile menajere au fost majorate nelegal în Oradea”
„Curtea de Apel Oradea a hotărât definitiv că ”includerea în tariful pentru utilizatori a cotei de profit de 10%, aferentă cheltuielilor cu depunerea în rampă” este nelegală! Cu alte cuvinte,…
Oradea a sărbătorit Ziua Culturii Naționale
Pe 15 ianuarie 1850 s-a născut una dintre cele mai importante figuri ale literaturii și publicisticii românești, Mihai Eminescu. Ziua marelui poet și Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită printr-o serie…
Concert Gala Rossini la Filarmonica de Stat Oradea
Joi, 18 Ianuarie 2024, ora 19.00 Sala de concerte „Enescu – Bartók” CONCERT VOCAL-SIMFONIC Gala Rossini Dirijor: Jankó Zsolt Soliști: Aleksandra Szmyd – Soprană Mihaela Ișpan – Mezzosporană Alexander Utkin…
Stadiul lucrărilor la Centura Beiuș
Centura Beiuș a ajuns la un stadiu fizic de 50%. Constructorii au reluat lucrările la suprastructura podurilor, care înseamnă montarea grinzilor, realizarea armăturilor și cofrarea plăcilor suprabetonate. În lunile ianuarie…
Situaţia încasării taxelor şi impozitelor locale la 31 decembrie 2023
Încasările din taxe și impozite la bugetul local au crescut față de aceeași perioadă a anului 2022 cu 17,5 milioane lei. Potrivit evidențelor fiscale ale Direcţiei Economice din Primăria Oradea,…
Modificări la traseele liniilor de autobuz din Oradea
Începând de vineri, 12 ianuarie 2024, având în vedere finalizarea lucrărilor la pasajele subterane din zona Piaţa Cetăţii şi reorganizarea traficului auto se vor modifica traseele liniilor 10, 24, 29…
Incendiu la o gospodărie din Oradea! Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică!
Miercuri, 10 ianuarie, pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu la o gospodărie din Oradea, strada Camil Petrescu. Apelul, care sesiza producerea unui incendiu la o locuință din…
Sâmbătă, 13 ianuarie – o nouă acțiune de colectare a DEEE
Sâmbătă, 13 ianuarie va avea loc prima acțiune lunară din acest an de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. În municipiul Oradea, punctele de colectare fixe stabilite de…
Ziua Culturii Naţionale, marcată la Oradea printr-o serie de manifestări artistice
Cu sprijinul Primăriei Oradea, Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice – Oradea Heritage în colaborare cu Asociația Națională a Cavalerilor de Clio și Revista Cetatea cavalerilor, Filarmonica de Stat Oradea…
Expoziția „Copilăria în Gulag”, la Muzeul Oraşului Oradea
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, împreună cu Muzeul Victimelor Deportărilor și Represiunilor Politice, filială a Muzeului Național de…
S-a lansat licitația pentru zboruri Oradea – Varșovia
Consiliul Județean Bihor a lansat licitația pentru selectarea unui operator aerian care va realiza curse regulate între Oradea și Varșovia, capitala Poloniei. Aeroportul din Varșovia este cel mai mare hub…
SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE PENTRU UNITATEA CREȘTINILOR 2024
În perioada 13-21 ianuarie 2024 cultele creștine din orașul nostru vor participa la Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2024. Tema din acest an a fost aleasă de o echipă…
A fost reluată circulația pe ambele sensuri pe strada Meșteșugarilor
Ca urmare a turnării primului strat de asfalt, circulația rutieră pe strada Meșteșugarilor a fost reluată pe ambele sensuri. Până spre finalul lunii decembrie, s-a circulat pe un singur sens,…




