Academia Civică Bihor (ACB) va ţine azi, de la ora 17:30, stindardul manifestaţiilor orientate împotriva exploatării gazelor de şist în România. După ce s-a aflat despre noile altercaţii între Jandarmerie…
Etichetă: Oradea
Gojdiştii învaţă despre bani direct de la BNR
Elevii Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu” primesc vizita Băncii Naţionale a României. Se va întâmpla marţi, 3 decembrie, în cadrul proiectului educaţional „Să vorbim despre bani şi bănci”, derulat în parteneriat…
Se schimbă termenii împrumutului luat de Primărie de la austrieci
De Mikulas, consilierii locali ai orădenilor vor semna condica de prezenţă din sala mare a Primăriei şi vor participa, cel mai probabil, la ultima şedinţă extraordinară din 2013. Rod al…
Oradea patrioată: mii de oameni au participat la parada dedicată Zilei Naţionale (FOTO/VIDEO)
Parcă nici la Revoluţie nu au fost atâţia oameni în centrul oraşului. Ceremonia militară şi religioasă organizată de Garnizoana Oradea, de Prefectura Bihor şi Primăria Oradea a beneficiat de ajutor…
Clienții Electrocentrale Oradea SA au timp până în 30 decembrie să treacă pe Termoficare SA
După rezolvarea tuturor problemelor birocratice legate de noua societate de termie din Oradea, a sosit momentul ca și beneficiarii serviciilor de furnizare de apă caldă și energie termică să se…
„Bătaie” pe butonul de pornire a iluminatului de Sărbători (FOTO/VIDEO)
Sute de cetățeni și multe zeci de copii s-au adunat azi în Parcul 1 Decembrie pentru a fi prezenți la momentul magic al pornirii și mai magicului iluminat ambiental dedicat…
Clarificări de la Primărie și de la Philips: Angiograful e nou, dar și cu părți reciclate
Mini-scandalul declanșat după ce în presă au apărut informații și fotografii care arătau că angiograful achiziționat din bani europeni transfrontalieri pentru Centrul Viva Anima de la Spitalul Județean ar fi…
Ambasadorul Argentinei în România vine la Oradea pentru a deschide Săptămâna Filmului Latino-american
Decembrie va începe cu filme latino-americane. În perioada 2 – 7 decembrie, Universitatea din Oradea va găzdui Săptămâna Filmului Latino-American, un eveniment cultural care va fi deschis de reprezentantul Argentinei…
Adelina Coste (PDL): Conducerea Primăriei face pe cioclul cu chiriașii locuințelor Municipalității
Au făcut-o și în ședința din 19 noiembrie a Consiliului Local Oradea, dar au reluat tema „scoaterii” chiriașilor din casele Municipalității și de la tribuna partidului. Lidera femeilor democrat-liberale, Adelina…
Ghilea rămâne pe felie: Justiția a respins solicitarea de reevaluare a ofertelor pentru conductele termice din Oradea
Poate că dacă se rezolva mai repede, în Oradea aveau deja loc lucrări de schimbarea a mult perforatelor conducte termice care provoacă atâta disconfort mai ales pe timp de iarnă.…
CJ Bihor a aprobat iar documentele pentru extinderea pistei Aeroportului. Lucrarea ar putea fi gata în 2015!
În așteptarea finanțării europene prin Programul Operațional Sectorial, Consiliul Județean Bihor a aprobat azi (28 noiembrie) studiul de fezabilitate și cofinanțarea pentru proiectul menit lungirii pistei aerogării de la Oradea.…
Piața Ferdinand ocupată de Ministerul Apărării Naționale și de cel al Internelor (VIDEO)
Circulație blocată, joi (28 noiembrie) în zona centrală a municipiului din cauza unei repetiții pentru defilarea specială de 1 decembrie. Autovehicule de toate dimensiunile și de toate tipurile, aparținând Armatei,…
Aveți program pentru 2 martie 2014? Ce ziceți de un concert BZN la Oradea?
Primăvara anului viitor va începe cu melodii cunoscute și îndrăgite, interpretate live (cel puțin cu vocea) la Arena „Antonio Alexe” din Oradea. Doi dintre foștii componenți ai celebrei trupe BZN…
Utilajele de deszăpezire din Oradea arată bine în curtea RER. Să sperăm că nu va fi nevoie de ele!
Firma RER Ecologic Service, cea care se va ocupa, la nevoie, de curățarea străzilor, aleilor, trotuarelor și podurilor de zăpadă și gheață, a primit azi o vizită de control din…
Joi dimineață OCOLIȚI centrul Oradiei: Vor fi repetiții pentru Ziua Națională!
Șoferii ar face bine să-și regândească traseele pe care le au de făcut în cursul dimineții de joi, 28 noiembrie, până la ora 11. În mod exceptional, urmează ca, timp…
Sprijin înainte de liceu: Fundația Mișcarea Populară „meditează” la matematică elevii de gimnaziu
Profitând de disponibilitatea unui apropiat al Fundaței Mișcarea Populară (FMP) care este și profesor, conducerea filialei bihorene anunță posibilitatea ca elevii din clasele V – VIII să se perfecționeze la…
1 Decembrie: fasole, diplome, coroane și defilare. Primăria devansează aprinderea luminilor de Crăciun
Program (ceva mai) diversificat în acest an, la Oradea, pentru marcarea Zilei Naționale a României. La 95 de ani de la Marea Unire din 1918, Primăria Oradea cheamă cetățenii la…
Fundația Pro Valoare a adunat aproape 72.000 lei, într-o oră, pentru mamele singure din Oradea (FOTO/VIDEO)
Ediția din 2013 a campaniei „Mă crește singură”, inițiată de Fundația Pro Valoare a omului de afaceri Alexander Mudura, va face din nou posibil ca Sărbătorile de iarnă să fie…
Firma RER a finalizat plantările de toamnă
Aproape 800 de copaci noi și spații verzi noi – e bilanțul scurt al plantărilor și lucrărilor „verzi” din ultima perioadă, efectuate de firma de salubrizare RER Ecologic Service. Potrivit…




