Deputatul Cherecheș a premiat din nou cei mai activi voluntari

o nouă ediție a Galei Voluntariatului s-a consumat joi, 12 decembrie, la fosta Casă de Cultură a Municipiului din Oradea. Inițiatoarea evenimentului, fost viceprimar al orașului și fost șef al…

Primăria Oradea recuperează în avans liberele de Sărbători date de Guvern

Conducerea Primăriei Oradea a decis să nu aștepte terminarea Sărbătorilor de iarnă pentru recuperarea zilelor libere suplimentare pe care Guvernul le-a aprobat în ședința din această săptămână. Astfel, cetățenii care…

PSD ne măsoară glicemia în Rogerius, pe gratis!

Social-democrații orădeni cheamă cetățenii la măsurarea gratuită a glicemiei. Acțiunea, derulată la inițiativa senatorului Florian Bodog și cu participarea celor de la TSD, va avea loc vineri și sâmbătă (13/14…

Orădene, știai că locuiești în cel mai glumeț oraș din România?

Sondaj interesant făcut de Reader’s Digest, în care Oradea ocupă locul 1. Nu este vorba despre orașul cu cele mai mici salarii și nici cel cu facturile de utilități cele…

Parcarea de la Tribunal nu va fi gata decât în primăvară

La solicitarea executantului lucrării, firma Construcții Bihor, Municipalitatea a fost de acord să amâne data de finalizare a clădirii multifuncționale de pe str. Schibert din Oradea, acolo unde va funcționa…

Miting zgomotos anti-USL: PDL Bihor critică și în stradă Guvernul, bugetul și modificarea Codului Penal (FOTO/VIDEO)

Vestita capacitate organizatorică de odinioară a PDL Bihor s-a putut constata din nou, joi (12 decembrie), în părculețul din fața sediului Prefecturii Bihor. Anunțat în cursul zilei de ieri, însă…

Italiancă furăcioasă cercetată de polițiștii orădeni

O femeie din Italia, administrator al filialei orădene a unei firme, urmează, probabil, să fie trimisă în judecată pentru delapidare. Asta după ce miercuri (11 decembrie), poliţiştii Serviciului de Investigare…

Se închide Ștrandul Ioșia

Ultimele zile de bălăceală în apă termală la Ștrandul Ioșia din Oradea. Șeful Administrației Domeniului Public (ADP), Liviu Andrica, a declarat azi că, începând cu data de 16 decembrie, unitatea…

Directorul Andrica proclamă ieșirea din criză a ADP

„An de vârf ca investiții” – așa descrie, în câteva cuvinte, directorul general al Administrației Domeniului Public (ADP), Liviu Andrica (foto), anul care urmează să se încheie. Dar culmea sfidării…

Gratuitate dentară pentru elevii din Oradea (FOTO)

De azi, 12 decembrie, elevii din școlile orădene pot beneficia de servicii stomatologice gratuite în cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu” și al Liceului „Aurel Lazăr”. Asta după ce Administrația Socială…

În premieră, toate cererile pentru locuri de creșă în Oradea pot fi satisfăcute!

Inaugurarea Centrului de Îngrijire și Educație Timpurie din Parcul 1 Decembrie (fosta Creșă nr. 1) înseamnă nu numai refacerea totală, extinderea și dotarea la standarde actuale a imobilului construit în…

OTL, de la ciocan la laser. Mecatronică pentru confortul și siguranța călătorilor (VIDEO/FOTO)

La 30 de luni de la debutul implementării proiectului, accesat de OTL cu ajutorul Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI), majoritatea tramvaielor din parcul societății orădene au trecut deja…

9 + 1 bursieri primesc bani de la Asociația Pro Bambini

Pentru anul școlar 2013/2014, din banii adunați cu ocazia diverselor manifestpri caritabile organizate, Asociația Pro Bambini a selectat 9 elevi din Bihor care să beneficieze de burse lunare de câte…

Tramvai deraiat în Rogerius – UPDATE

În această dimineață, un tramvai care circula în direcția Podului CFR din Rogerius a avut probleme. La intersecția Bulevardului Dacia cu str. Transilvaniei, imediat după curbă, în fața blocurilor, mijlocul…

Primarul Bolojan a semnat pentru noi anvelopări de blocuri în valoare de 1 milion de euro

Un nou lot de blocuri orădene vor avea pierderi și mai mici de energie în urma izolării lor termice. Ieri, șeful Primăriei, Ilie Bolojan, a parafat contractul privind „Reabilitarea termică…

Vineri 13, zi cu discursuri la greu: Oradea Toastmasters in action!

Sub deviza „Desaga cu discursuri”, pasionații de cuvântări se adună într-o zi despre care se spune că e cu ghinion, vineri (13 decembrie), la Oradea Shopping City. Cei de la…

Datinile străvechi reînvie și în 2013, prin Pro Bambini

Vineri, 13 decembrie, Asociația Pro Bambini cheamă orădenii iubitori de tradiții și obiceiuri ancestrale la Teatrul Regina Maria. Acolo va avea loc ediția din acest an a spectacolului „Asta-i datina…

Avocatul criminal Moraru va sta 13 ani la mititica

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a reconfirmat pedeapsa dată în vară de Curtea de Apel Oradea în cazul lui Cosmin Moraru, avocatul orădean care, după cum s-a dovedit,…

Spectacol caritabil la Ramada pentru o tânără care se luptă cu o tumoare necruțătoare

Apropierea Crăciunului are toate șansele să dea o semnificație în plus evenimentului caritabil de joi, 12 decembrie, organizat de Clubul Leo Black Eagle Oradea, la Hotelul Ramada. „Dăruiește un zâmbet…

Colegi de salon donatori de organe, la Oradea

Spitalul Județean de la Oradea își reconfirmă rolul de principal dătător de viață nouă unor pacienți care așteaptă organe în vederea unor operații de transplant salvatoare. În urmă cu câteva…