Polițiștii Poliției Municipiului Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost sesizați, la 2 ianuarie, de familia unei tinere de 19 ani, din municipiul Oradea, județul Bihor –…
Etichetă: Oradea
Accesul gratuit pe 6 ianuarie pentru copii din centrele de plasament la roata-carusel!
La inițiativa operatorilor roții-carusel din centrul orașului Oradea, cei de la APTOR au decis ca în data de 6 ianuarie 2020, să permită accesul gratuit, o singură dată, copiilor din…
Revelion cu focuri de artificii spectaculoase în Piața Unirii
Orădenii sunt invitați şi în acest an să petreacă împreună, în aer liber, în noaptea dintre ani. Revelionul 2019/2020 este organizat de Primăria Oradea, prin APTOR, în Piața Unirii, unde…
Orădenii pot depune gratuit deșeurile la cel de-al doilea centru de colectare selectivă
Luni, 30 decembrie s-a deschis pentru orădeni cel de-al doilea Centru de colectare selectivă a deșeurilor. Acesta e situat pe strada Uzinelor, imediat după girația de pe strada Podului, pe…
Obiecte pirotehnice interzise, confiscate de polițiștii bihoreni
Sâmbătă, 28 decembrie, în jurul orei 11.00, pe strada Plevnei din municipiul Oradea, polițiștii orădeni de ordine publică au depistat un tânăr de 19 ani, din Oradea, care avea asupra…
255 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de polițiștii rutieri în acțiune, în minivacanța de Crăciun
În perioada 24 – 29 decembrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru…
Reconfigurarea zonei de pe strada Parcul Traian nr. 14, în cadrul unui proiect de regenerare urbană
Începând din anul 2018, Primăria Oradea a demarat proiecte de regenerare urbană, prin reconfigurarea unor zone aflate în paragină, fie prin demolarea unor clădiri dezafectate, fie prin preluarea unor terenuri…
S-a încheiat modernizarea unei părți din drumul de legătură între Oradea și Fughiu
ADI Zona Metropolitană Oradea, în calitate de autoritate contractantă pentru obiectivul de investiție “Modernizarea drumului de legătură între Municipiul Oradea (cartier Podgoria) și comuna Oșorhei (sat Fughiu)”, anunță finalizarea părții…
Programul de lucru al SPCLEP și al Biroului de Evidență a Persoanelor Oradea pe perioada sărbătorilor
Programul de lucru cu publicul al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al municipiului Oradea – Compartimentul de Stare Civilă pentru perioada 25 – 29 decembrie 2019 va…
Doi bărbați bănuiți de tâlhărie, depistați cu operativitate, reținuți de polițiștii orădeni și arestați de magistrați
Vineri, 20 decembrie, în jurul orei 19.50, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au identificat și cercetat un tânăr de 24 de ani…
Pompierii militari orădeni au salvat o lebădă rănită
Vineri, 20 decembrie, în jurul orei 14.45, un apelant al numărului unic 112, solicita intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, pentru salvarea unei lebede rănite, care…
Modernizarea a încă 7 puncte termice, în curs de finalizare
Încă 7 pucte termice din Oradea se află în curs de modernizare, lucrările fiind gata în proporție de 90%. Investiția privind modernizarea și reabilitarea celor 7 puncte termice are o…
A fost turnată fundația principală la parcarea de pe str. Brașovului
După ce în luna noiembrie a demarat organizarea de șantier, lucrările la parcarea publică etajată de pe str. Brașovului au evoluat simțitor, datorită și timpului favorabil din ultima perioadă. Astfel,…
Al doilea centru de colectare selectivă a deșeurilor din Oradea se deschide în 30 decembrie
Vineri, 20 decembrie vor fi recepționate lucrările la cel de-al doilea Centru de colectare selectivă a deșeurilor din Oradea, situat pe strada Uzinelor, iar pe data de 30 decembrie acesta…
Camerunez depistat la PTF Episcopia Bihor cu documentele altei persoane
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Episcopia – Bihor, judetul Bihor, au depistat un cetăţean camerunez, care s-a legitimat folosind un pașaportul și permisul de ședere…
Mihai Morar: „Hai să facem pași ca să le dăm copiilor pași!”
Chemare la alergare! Miercuri la ora 15.00, din Orasul Faptelor Bune, Mihai Morar cheamă toată Oradea la alergare. „Pe toți cei care locuiesc în orașul acesta și aleargă, știu că…
Concert Extraordinar de Colinde, vineri, la Catedrala Greco-Catolică ”Sfântul Nicolae” din Oradea
Episcopia Română Unită cu Roma şi Biserca Sf. Nicolae din Oradea invită bihorenii la Concertul Extraordinar de Colinde care va avea loc în data de 20 decembrie 2019, ora 18,…
Incendiu la Palatul de Justiție din Oradea
Marți, 17 decembrie, la ora 12.21, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la Curtea de Apel Oradea, cu…
Program la pașapoarte și înmatriculari în luna Decembrie
Serviciile de eliberare a pașapoartelor din cadrul Direcției de Pașapoarte, regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, precum…




