Incendiu la o locuință din Oradea

În cursul nopții de joi spre vineri, 24 iulie, în jurul orei 01:30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” a județului Bihor a fost sesizat prin Sistemul Unic 112, cu…

Echipamente medicale COVID-19 pentru spitalele orădene, cu finanţare UE

Ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloş a semnat, luni, primele 10 contracte pentru finanţarea din fonduri europene a cheltuielilor spitalelor COVID-19. Contractele semnate, în valoare totală de 205,1 milioane de lei,…

Au început lucrările de reabilitare energetică a două spitale orădene, finanţate din fonduri europene

Au început lucrările de reabilitare energetică a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Oradea, urmând ca si Spitalul Municipal să intre în reabilitare în perioada următoare.  Finanțarea lucrărilor se face…

Poliţiştii orădeni au finalizat cercetările faţă de doi bărbaţi bănuiţi de repetate furturi din locuinţe şi faţă de o femeie bănuită că i-ar fi ajutat să valorifice bunurile sustrase

Luni, 20 iulie, poliţiştii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea au finalizat cercetările faţă de doi bărbaţi de 24 şi 41 de ani, din…

Gratuități pentru turiștii care vizitează Oradea

Pentru a veni în întâmpinarea industriei de turism, care se confruntă acum cu provocări fără precedent datorită pandemiei COVID-19, Visit Oradea (APTOR), cu suportul Muzeului orașului Oradea, Muzeului Țării Crișurilor…

Incendiu la hala agroalimentară din Piața Cetate

În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, 18 iulie, peste 50 de pompieri militari au acționat pentru stingerea unui incendiu produs la hala agroalimentară din Piața Cetate, din municipiul Oradea.…

Piața Mare a ars din temelii!

  Iată ce ne-a informat purtatorul de cuvânt al  ISU Crișana, Camelia Roșca. „Apelul prin Sistemul Unic 112 a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” la…

Poliţia Bihoreană selectează candidaţi pentru Academia de Poliţie

În perioada 17 – 27 iulie 2020, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor organizează recrutarea candidaţilor pentru participarea la concursul de admitere organizat în cursul acestui an de Academia de Poliţie…

Blue Air lansează campania „Zboară în țară” prin reluarea curselor din București către Oradea și Timișoara și suplimentarea zborurilor către Cluj în vara 2020

Începând cu 17 iulie 2020, Blue Air introduce în orarul de zbor două destinații interne noi din București către Timișoara și Oradea și suplimentează zborurile către și dinspre Cluj.  …

Se va restricționa circulația pe strada Gh. Barițiu

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Oradea a aprobat azi, 17 iulie, la solicitarea SC Construcții Bihor SRL, restricționarea circulației pe strada Gheorghe Barițiu, dinspre strada Episcop Roman Ciorogariu, cu…

Noul stadion de fotbal va fi nucleul unui complex sportiv şi de agrement, dotat la standarde internaționale

Viceprimarul Mircea Mălan a prezentat în cadrul conferinței de presă de azi, 16 iulie, o variantă a studiului de fezabilitate – un concept privind realizarea unui complex sportiv și de…

S-au stabilit coordonatele noului sezon din baschetul românesc

Consiliului Director al Federației Române de Baschet a stabilit o serie de amănunte cu privire la sezonul competițional 2020/21 în Liga Națională de baschet masculin și Cupa României la baschet…

Muniții descoperite de cetățeni în propriile gospodării, situate în Chijic și Oradea

Miercuri, 15 iulie, în jurul orei 9.30, pompierii militari pirotehniști ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor au fost solicitaţi să intervină în localitatea Chijic, comuna Copăcel,…

Incendiu la un autoturism, pe Podul Carol I din Oradea

Marți, 14 iulie, la ora 17.21, un apelant al numărului unic 112 solicita intervenția echipajelor de pompieri pe Podul Carol I din municipiul Oradea, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la…

Orădenii, invitați să participe la consultarea publică pentru proiectul „Oradea – Oraș verde 2030”

Primarul Ilie Bolojan şi viceprimarul Florin Birta au anunţat azi, 14 iulie, într-o conferință de presă, începerea consultării publice pentru proiectul „Oradea – Oraș verde 2030”. Prin acest proiect s-au…

Se execută a V-a etapă a lucrării de dezinsecție

În vederea distrugerii insectelor generatoare de disconfort (țânțari, muște etc.) în faza de adult și larve, Primăria Municipiului Oradea anunță locuitorii că, în perioada 13 – 15 iulie, se execută…

Acţiunile în zonele publice aglomerate de pe raza judeţului Bihor, pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul virus, au continuat

Duminică, 12 iulie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară în zonele publice…

108 persoane sunt internate în județul Bihor de COVID-19

Luni, 13 iulie, la ora 8.30, conform datelor centralizate la nivel județean existau: • 108 persoane internate; • 647 persoane vindecate; • conform cifrelor oficiale s-au vindecat 91,38 % din…

Continuă acţiunile comune, în zonele publice aglomerate din judeţul Bihor

146 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti locali şi reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii au acţionat în zonele publice aglomerate de pe raza judeţului Bihor, pentru prevenirea răspândirii…

Programul expoziţional_al Muzeului Ţării Crişului

În săptămîna 13 – 19 iulie 2020, la Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal se pot vizita următoarele expoziţii: Tîrgul meșterilor populari, ediția a XXVII-a, organizat de Muzeul Țării…