Joi, 24 aprilie 2025, ora 19:00 Filarmonica de Stat Oradea Sala de concerte „Enescu – Bartók” Concert Simfonic Vibrații ale Timpului: Shostakovich și Rachmaninoff Dirijor: Vladimir Lungu Solist: Francesco Ionascu…
Etichetă: Oradea
Daruri de Sărbătorile Pascale pentru 85 de familii din Oradea și Bihor
Asociația Pro Bambini, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, a adus bucurie în casele a 85 de familii aflate în dificultate din Oradea și județul Bihor. Cu sprijinul Școlii…
“ŞTIU ŞI APLIC” – concurs privind securitatea şi sănătatea în muncă
În data de 12 aprilie la Liceul Tehnologic Dual din Oradea, a avut loc CONCURSUL “ŞTIU ŞI APLIC-securitatea şi sănătatea în muncă se deprinde pe băncile şcolii”, având ca obiectiv…
Incident la o conductă de gaz pe str. Ecaterina Teodoroiu – circulație închisă temporar
Primăria Oradea informează că, în cursul zilei de astăzi, a fost semnalată o spargere la o conductă de gaz pe strada Ecaterina Teodoroiu, la intersecția cu sensul giratoriu spre Louis…
Lucrări de toaletare și doborâre arbori în perioada 22 – 25 aprilie
Primăria Municipiului Oradea informează cetățenii că, în perioada 22 – 25 aprilie 2025, prin intermediul operatorului S.C. RER Vest S.A., se vor desfășura lucrări de toaletare și doborâre a arborilor…
Oradea comemorează luni, 21 aprilie, 106 ani de la instaurarea administrației românești. Ceremonii militare, momente simbolice și avioane militare expuse la Aeroport
Primăria Oradea îi invită pe toți cetățenii orașului să participe luni, 21 aprilie 2025, la evenimentele organizate cu ocazia celebrării a 106 ani de la instaurarea administrației românești în Oradea…
Noutate la evenimentele din 21 aprilie: Două aeronave militare vor putea fi vizitate de public pe Aeroportul din Oradea
Primăria Oradea anunță că luni, 21 aprilie 2025, în cadrul manifestărilor dedicate aniversării a 106 ani de la instaurarea administrației românești în Oradea, publicul va avea ocazia rară de a…
Circulația pe strada Gheorghe Doja revine la normal
Având în vedere că lucrările la parcarea supraetajată de la Spitalul Județean se apropie de final, Primăria Oradea anunță că, începând de astăzi, 15 aprilie, circulația în zona străzilor Louis…
Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Oradea
Primăria Oradea a avut astăzi onoarea de a primi vizita Excelenței Sale Willemijn van Haaften, Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România. Excelența Sa a fost însoțită de domnul Marius…
Primăria Oradea va lansa peste două zile selecția de proiecte publice prin platforma online „Oradea – Bugetare participativă 2025”
În vederea întăririi spiritului civic și a participării cetățenilor în mod activ la activități de îmbunătățire a calității vieții, precum și în vederea diversificării portofoliului de idei de proiecte, municipalitatea…
Oradea, exemplu de bune practici în utilizarea fondurilor PNRR: Ministrul Cseke Attila și primarul Florin Birta au vizitat șantierul de reabilitare a clădirii Primăriei
Luni, 14 aprilie 2025, primarul municipiului Oradea, Florin Birta, și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, au susținut o conferință de presă comună pe șantierul de la etajul…
Concert Paște – Mozart Requiem, miercuri seara, la Filarmonica de Stat Oradea
Miercuri, 16 aprilie 2025, ora 19:00 Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” Concert Simfonic REQUIEM MOZART Dirijor: Andrej Vesel Soliști: Anna Stănescu – Sopran Marina Dobrescu – Mezzosopran Andrei Petre – Tenor Marius…
Olimpiada națională de religie: cultele Reformat, evanghelic și unitarian la Oradea
Ministerul Educației și Cercetării prin Inspectoratul Școlar Județean Bihor, organizează la Oradea, în perioada 14-16 aprilie 2025, Olimpiada de religie – Cultele Reformat, evanghelic și unitarian, pentru clasele a V-a…
S-a stins din viaţă omul de sport Dorin Roșca
Dorin Roșca, un nume de seamă al sportului orădean, s-a stins din viață. Retras din activitate de câțiva ani, el s-a mutat în Suedia, pentru a fi alături de familia…
Oradea, destinația anului 2025 categoria ”Orașe care inspiră”
Oradea a obținut locul I la categoria ”Orașe care inspiră”, în cadrul Galei Destinația anului care a avut loc aseară, 8 aprilie 2025. Destinația anului este cea mai importantă competiție…
Oradea sărbătorește 106 ani de la instaurarea administrației românești – demonstrație a Gărzii Naționale și invitați speciali, pe 21 aprilie
Primăria Oradea organizează luni, 21 aprilie 2025, o serie de evenimente dedicate aniversării a 106 ani de la instaurarea administrației românești în Oradea, marcând un moment istoric important: intrarea Armatei…
EU GREEN – o inedită colaborare între universitățile din Alicante, Padova și Oradea
Sala de Consiliu a Universității din Oradea a fost, luni – 7 aprilie 2025, prea mică pentru mulțimea de studenți și profesori, veniți de la universitățile din Alicante, Padova și…