18 misiuni ale pompierilor bihoreni pentru protejarea populației și înlăturarea efectelor vântului puternic

În cursul zilei de joi, 13 martie, forțele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” au desfășurat 18 misiuni de protecție a comunităților și de înlăturare a efectelor…

Misiunile poliţiştilor de imigrări continuă în sezonul rece: Peste 500 de acţiuni şi controale au fost efectuate

În luna ianuarie, Inspectoratul General pentru Imigrări a continuat activitățile de prevenire și combatere a migrației ilegale, de asigurare a unui climat de siguranță publică și de verificare a respectării…

85 de misiuni desfășurate de pompierii bihoreni în două zile

În intervalul 18 – 19 ianuarie, pompierii militari bihoreni au desfășurat 85 de misiuni, din care 68 de intervenții ale echipajelor SMURD Bihor, pentru acordarea primului ajutor calificat, respectiv a…

Peste 5.500 de misiuni desfășurate de jandarmii bihoreni în anul 2024

În anul 2024, activitatea jandarmilor bihoreni a vizat intensificarea misiunilor specifice, în domeniul ordinii publice, în vederea prevenirii şi combaterii criminalităţii, creşterea siguranţei cetăţeanului, concomitent cu menținerea la un nivel…

Misiuni de salvare bunuri, în miez de noapte

În cursul nopții de marți spre miercuri, 18 decembrie, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a două incendii, reușind să salveze o casă și o construcție auxiliară. Incendiu la…

Activitățile desfășurate de structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Bihor, în contextul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare

Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 07.00, deci continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată…

Peste 6200 de misiuni desfășurate de pompieri militari bihoreni în perioada sezonului rece

În intervalul 01 noiembrie 2023 – 31 martie 2024, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor au avut loc 6221 de evenimente ce…

Ziua Stației de Pompieri Ștei – 72 de ani în slujba semenilor

În urmă cu 72 de ani, la 1 Octombrie 1952, ca urmare a începerii exploatării zăcământului de uraniu din zonă, lua fiinţă la Ştei, prima unitate de pompieri, prin constituirea…

Aproape 6000 de misiuni desfășurate de pompierii bihoreni în perioada sezonului estival

Pe întreaga perioadă a sezonului estival, peste 200 de pompieri militari bihoreni au acționat zilnic pentru prevenirea situațiilor de urgență, consolidarea climatului de securitate a bihorenilor și turiștilor care au…

Misiunile desfăşurate şi măsurile dispuse de poliţiştii din Bihor pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi cadrelor didactice

La început de an școlar, polițiștii de ordine publică, rutieră, siguranță școlară, prevenire și proximitate, alături de jandarmi, au efectuat patrule și verificări în zona unităților de învățământ din județul…

Peste 80 de misiuni desfășurate de pompierii bihoreni, în weekend

Sâmbătă și duminică, 24-25 august, echipajele de pompieri din cadrul subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” au acționat pentru gestionarea a peste 80 de situații de urgență survenite pe…

72 de misiuni desfășurate de pompierii bihoreni, în 48 de ore

În perioada 30-31 martie, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru gestionarea a 72 de situații de urgență survenite pe raza județului, din care 60 de misiuni ale SMURD, 6 misiuni…

Peste 70 de misiuni desfășurate de pompierii bihoreni, în weekend

Sâmbătă și duminică, 23-24 martie, echipajele de pompieri din cadrul unității și subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” au acționat pentru gestionarea a 71 de situații de urgență survenite…

Peste 6.000 de misiuni desfășurate de jandarmii bihoreni în anul 2023

În anul 2023, activitatea jandarmilor bihoreni a vizat intensificarea misiunilor specifice, în domeniul ordinii publice, în vederea prevenirii şi combaterii criminalităţii, creşterea siguranţei cetăţeanului, concomitent cu menținerea la un nivel…

Peste 130 de intervenții și misiuni ale salvatorilor bihoreni în minivacanța de Revelion

În cele patru zile aferente minivacanței prilejuită de Revelion, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru gestionarea a peste 130 de situații de urgență produse pe raza întregului județ, din care…

160 de misiuni desfășurate de pompierii bihoreni în perioada Crăciunului

În perioada 23-27 decembrie, pompierii militari bihoreni au desfășurat 160 de misiuni de salvare și protejare a cetățenilor și bunurilor acestora, din care 134 intervenții SMURD, 3 misiuni de stingere…

Misiuni desfășurate de pompierii bihoreni pentru înlăturarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase

În urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase, vizate de avertizările succesive Cod Portocaliu, respectiv un Cod Roșu, manifestate pe parcursul zilei de miercuri, 13 decembrie și al nopții de miercuri spre joi,…

Două misiuni de salvare desfășurate de pompieri în Oradea și Salonta! Aveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră!

În data de 27 noiembrie, pompierii militari bihoreni au acționat în municipiile Oradea și Salonta, pentru salvarea a două persoane aflate în situații de urgență, în propriile locuințe. În cursul…

Ziua Stației de Pompieri Săcueni

În urmă cu 29 de ani, în data de 24 octombrie 1994, a fost înființată Stația de Pompieri Săcueni, la vremea respectivă, subunitatea de pompieri din localitate având în componență…

58 de misiuni desfășurate de pompierii bihoreni, în 48 de ore

În perioada 14 – 15 octombrie, pompierii militari din cadrul subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au desfășurat 58 de misiuni, din care, șapte intervenții pentru…