Reînvie Mișcarea Populară Bihor?

După o perioadă în care a avut o activitate destul demnă de luat în seamă (pe când la cârma filialei au fost Mircea Matei și Marton Attila), filiala bihoreană a…

Șeful PMP Bihor, Mircea Matei, dă vina și pe strategii de la centru pentru scorul slab de la europarlamentare

Deși au luat 2 mandate de eurodeputat, popularii lui Traian Băsescu nu sunt mulțumiți de rezultatul scrutinului di 25 mai. Cel puțin nu în Bihor, unde președintele (numit) al filialei,…

Găvrilă Ghilea mătură pe jos cu Mircea Matei: E un „bufon trist cu veleități de macho man”

Război total între doi foști colegi de partid, aflați acum în tabere diferite. După ce ieri, președintele PMP Bihor, Mircea Matei, l-a catalogat drept „baron local” pe senatorul Găvrilă Ghilea…

PMP cere ca prefectul Pop să se opună încredințării directe a finalizării Podului Macio către „baronul local” Ghilea

Argumentând că, inițial, investiția nu a fost prevăzută în bugetul local (fiind începută de o firmă privată) și că, potrivit legii, Municipalitatea ar fi obligată să scoată la licitație continuarea…

Matei „felicită” CET Oradea pentru premiile de Paște

În total 530 lei pe angajat este suma pe care conducerea Electrocentrale Oradea SA a recunoscut-o drept cuantum total oferit în chip de premii pascale pentru angajați. Administratorul special Stănel…

Pe față: Șeful PMP, Mircea Matei, îi răspunde senatorului Ghilea, „un pesedist de treabă”

Nimeni din cele două partide nu mai poate nega că există un conflict între ele. PDL și PMP au început deja și în Bihor să se bată. Deocamdată numai în…

Matei deplânge soarta PNL în Bihor: Liberalii ajung la mâna PSD & Co.

Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP) filiala Bihor, Mircea Matei, prevestește vremuri grele pentru aleșii direct ai PNL din principalele funcții administrative. Mai exact pentru președintele Consiliului Județean și pentru primarul…

Orice-ar face, Bolojan nu e pe placul Mișcării Populare

Anunțul primarului Ilie Bolojan privind intenția de a face cele necesare pentru scoaterea teritoriului Municipiului Oradea din perimetrul de explorare/exploatare EX-3 Băile Felix este privit ca un exercițiu de cinism.…

În ciuda lui Octavian Bot, Mișcarea Populară e partid cu acte în regulă

După mai multe amânări, magistrații din București au decis ieri, 29 ianuarie, că Mișcarea Populară poate fi partid politic. Deci va putea porni în cursa pentru fotoliile din Parlamentul European.…

Matei (PMP): Proiectul de dezvoltare a Bihorului s-a negociat politic (VIDEO)

Coordonatorul filialei bihorene a Partidului Mișcarea Populară (PMP), Mircea Matei, apreciază interesul logic al Consiliului Județean (CJ) pentru elaborarea unei strategii de dezvoltare, însă a depistat în proiectul cu pricina…

În Bihor, fundația lui Băsescu îl are șef pe universitarul Sorin Borza

Promisă încă din seara în care a fost lansată oficial la Oradea (link), conducerea filialei bihorene a Fundației Miscarea Populară (FMP), a fost desemnată. Joi, 8 august, în urma unei…

Fostul PDL-ist și PPDD-ist Mircea Matei pune pe picioare Mișcarea Populară în Bihor

Noul partid politic pentru care au fost deja depuse actele la Tribunalul București, Partidul Mișcarea Populară (PMP), va avea și filială bihoreană. Iar aceasta, cel puțin într-o primă fază, va…

Cât de legală este modalitatea aleasă de Primăria Oradea în vederea salvării CET-ului?

Săpămâna trecută, consilierii locali orădeni și cei din comuna Sânmartin au decis înfiițarea societății Termoficare SA, care ar urma să preia acele responsabilități ale Electrocentrale Oradea SA care nu mai…

Matei cere voturi de la pesediști, de la liberali și de la vechii pediști

Spre finalul unei campanii electorale în care a încercat să se readucă mai ales în conștiința cetățenilor din Colegiul 8 Camera Deputaților, fostul consilier local Mircea Matei a declarat azi…

„Impresionat” de panotajul electoral al USL, care „nu e în criză”

„Au sărit cu mult peste suta de mii de euro!” – aceasta a fost declarația făcută deja în actuala campanie electorală de către Mircea Matei, candidat PPDD în Colegiul 8…

Pop Blaga vrea o lege de lungă durată a Educației

Marius Pop Blaga (foto) este al doilea candidat PPDD Oradea care iese la rampă în această campanie electorală. Joi, 29 noiembrie, acesta i-a ținut de urât colegului său Mircea Matei,…

Matei vrea un face to face cu Cupșa, dar îl acceptă și pe Bolojan

Convins în continuare de faptul că și orădenii din Colegiul 8 (și nu numai ei) ar merita să aibă parte de cel puțin o dezbatere serioasă între principalii candidați la…

Piețarilor din Rogerius le e teamă de proiectul de modernizare elaborat de Primărie

Candidatul PPDD în Colegiul 8 Camera Deputaților, Mircea Matei, a elaborat un set de 8 măsuri pe care le propune Municipalității în vederea derulării în condiții normale și echitabile a…

Matei zice că Țîrle e politruc și că șefii PNL Bihor se scuză pentru anul 2008

Degeaba: cu toate explicațiile găsite pentru susținerea acordată în 2008 lui Radu Țîrle și, apoi, pentru contramandarea susținerii, șefii PNL Bihor nu au convins pe toată lumea. În urma conferinței…

Dacă CET-ul va fi închis, doar punctele termice geotermale din Ioșia vor funcționa

Gravitatea extremă a situației societății de termoficare din Oradea nu trece neobservată nici de competitorii politici ai momentului. În timp ce conducerea municipiului mai mult pune batista pe țambalul stării…