Evenimentul „Cafeneaua prevenirii”, acțiune stradală, cu mesaje preventive și expoziție cu desene create de copii, destinate prevenirii violenței domestice

Miercuri, 28 mai, în cea de-a treia zi a evenimentului național „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, dedicată prevenirii violenței domestice, sub genericul „Oprește acum violenţa în familie! Împreună rupem tăcerea”, polițiștii Compartimentului…

Expoziție de desene cu mesaje preventive, piese de teatru, concursuri și discuții interactive, dar și noi demonstrații de abilitate canină

Marți, 27 mai, în cea de-a doua zi a evenimentului național „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, dedicată tot siguranței copiilor, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de polițiștii rutieri,…

Peste 500 de mărțișoare cu mesaje preventive, create de copii, vor fi oferite doamnelor și domnișoarelor, de polițiștii din Bihor, de 1 Martie

Sâmbătă, 1 martie, continuând tradiţia anilor precedenţi, poliţiştii Serviciului Rutier, cei ai Biroului Rutier Oradea, precum și polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor…

Peste 600 de mărțișoare cu mesaje preventive, create de copii, oferite doamnelor și domnișoarelor, de polițiștii din Bihor, de 1 Martie

Vineri, 1 martie, continuând tradiţia anilor precedenţi, poliţiştii Serviciului Rutier, cei ai Biroului Rutier Oradea și poliţiştii Compartimentului de Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au…

De 8 martie, femeile au fost întâmpinate cu flori și mesaje preventive, de polițiștii bihoreni

Miercuri, 8 martie, continuând tradiţia anilor precedenţi, poliţiştii Compartimentului de Prevenire a Criminalităţii împreună cu polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier, polițiștii Biroului Rutier – Poliția Municipiului…

Polițiștii bihoreni vor acorda miercuri mărțișoare cu mesaje preventive create de copii

Miercuri, 1 martie, continuând tradiţia anilor precedenţi, poliţiştii Serviciului Rutier, cei ai Biroului Rutier Oradea și poliţiştii Compartimentului de Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor vor…

De 1 Martie, polițiștii bihoreni au oferit, în trafic, mărțișoare cu mesaje preventive, create de copii

Marți, 1 martie, continuând tradiţia anilor precedenţi, poliţiştii Compartimentului de Prevenire a Criminalităţii împreună cu polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier și polițiștii Biroului Rutier – Poliția…

Peste 400 de desene cu mesaje preventive, realizate de copii în cadrul proiectului „Școala Siguranței Tedi” au fost premiate de polițiștii bihorenii

Întâlniri interactive ale copiiilor cu mascota Tedi Pe parcursul lunii mai, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în parteneriat cu Inspectoratul…

Desene cu mesaje preventive, create de copii

Desene cu mesaje antiviolență, create de copii sub îndrumarea polițiștilor de prevenire bihoreni, au marcat în Bihor, Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. În perioada 25 noiembrie – 10…

De 8 Martie, polițiștii bihoreni au sărbătorit femeile oferindu-le flori cu mesaje preventive

Duminică, 8 martie, începând cu ora 11.30, continuând tradiţia anilor precedenţi, poliţiştii Compartimentului de Prevenire a Criminalităţii împreună cu polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier și polițiștii…

23 de școli din Bihor, implicate de polițiștii de prevenire într-un concurs tradițional de scenete cu mesaj preventiv

Joi, 21 martie, începând cu ora 12.30, la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din municipiul Oradea, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din…