Ministerul Dezvoltării va construi două noi creșe în municipiul Oradea și în municipiul Marghita, astăzi au fost semnate contractele de proiectare și execuție – anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila. ”Noile…
Etichetă: marghita
Aproape 65 de metri cubi de material lemnos fără forme legale, în valoare de peste 12.000 de lei, confiscați valoric sau faptic de polițiștii bihoreni
Joi, 28 aprilie, în intervalul orar 07.00 – 13.00, polițiștii bihoreni au acționat pe raza circumscripțiilor judiciare Aleșd, Marghita și Beiuș, pentru a preveni și combate delictele din domeniul circulației,…
Cseke Attila: „Vor fi demarate lucrările de construcție a bazei sportive de la Marghita și a sălii de sport școlare de la Tulca”
Ministerul Dezvoltării construiește o nouă bază sportivă în Marghita, și o sală de sport școlară la Tulca. În urma semnării contractului de execuție, lucrările de construcție pot fi demarate –…
Ecografe de ultimă generație în spitalele din Bihor
Spitalele din Beiuș, Marghita, Aleșd și Salonta au fost dotate cu echipamente medicale de ultimă generație, printr-un proiect cu fonduri europene. Fiecare unitate medicală a fost dotată cu câte două…
Stadiul lucrărilor la bazinele didactice de înot din judeţ
Bazinul didactic de înot de la Nucet este cel mai avansat proiect din cele șase care mai sunt în execuție. Lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 90%. În…
Se intervine pe toate drumurile județene pentru deszăpezire
În judeţul Bihor se circulă în condiţii de iarnă, fără blocaje, pe toată reţeaua de drumuri judeţene. Se intervine în permanenţă, pentru a se asigura un trafic în condiţii de…
A fost semnat contractul pentru construirea platformelor de deșeuri
Joi, 30 decembrie, Consiliul Județean Bihor a semnat contractul cu firma care a câștigat licitația pentru construirea a patru puncte de colectare a deșeurilor în Salonta, Marghita, Beiuș și Aleșd.…
A fost desemnat constructorul pentru platformele de deșeuri din județ
A fost desemnat câștigătorul licitației pentru construirea celor patru puncte de colectare a deșeurilor din Municipiul Beiuș, Salonta, Marghita și orașul Aleșd. Astfel, lucrările vor fi executate de asocierea de…
1.849 de sancțiuni contravenționale, aplicate în cadrul unei ample acțiuni rutiere, desfășurată în județul Bihor
În perioada 15 – 21 noiembrie, poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, împreună cu polițiștii birourilor rutiere Oradea, Beiuș, Marghita și Salonta, alături de…
Cinci ofertanți pentru întreținerea drumurilor județene din Bihor
Miercuri, 17 noiembrie, a fost termenul limită de depunere a ofertelor pentru întreținerea drumurilor județene din Bihor aflate în administrarea Consiliului Județean Bihor. Procedura are ca obiect „Întreținerea comună și…
Rata de vaccinare a personalului din învățământul preuniversitar de la nivelului județului Bihor
Inspectoratul Școlar Județean Bihor a actualizat în urma centralizării raportărilor din școli, baza de date cu rata de vaccinare a personalului din unitățile de învățământ preuniversitat de la nivelul județului…
Condamnat la închisoare pentru infracțiuni rutiere, depistat și încarcerat de poliţiştii bihoreni
Miercuri, 3 noiembrie, la ora 15.30, polițiștii Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita au depistat un bărbat de 39 de ani, din comuna Derna, județul Bihor. Judecătoria Marghita a emis…
A început salubrizarea drumurilor județene din Bihor
Din 11 octombrie a început salubrizarea mai multor drumuri județene în zonele Marghita, Tinca și Beiuș. Au fost vizate drumurile județene DJ 191 (Marghita – Tășnad), DJ 709E (Batăr –…
8 ofertanți pentru platformele de deșeuri
Luni, 27 septembrie, a fost ultima zi de depunere a ofertelor pentru „Achiziționarea lucrărilor de amenajare a patru puncte de colectare deșeuri situate în Municipiul Beiuș (lotul 1), Salonta (lotul…
L-ați văzut?
Dacă îl vedeţi, nu ezitaţi să apelaţi gratuit 112, pentru a anunţa imediat Poliţia! Polițiștii Poliției Municipiului Marghita din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost sesizați duminică, 26…
Parteneriat pentru parcurile industriale din Aleșd, Marghita, Beiuș și Ștei
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința extraordinară de luni, 23 august, încheierea unui acord de parteneriat între autoritatea județeană, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) și primăriile Aleșd, Marghita,…
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru platformele de deșeuri din județ
Consiliul Județean Bihor a aprobat luni, 23 august, în ședința extraordinară, indicatorii tehnico-economici pentru construirea a patru puncte de colectare a deșeurilor cu aport voluntar în Aleșd, Beiuș, Marghita și…
Șase incendii produse în aproximativ trei ore, în județul Bihor
Duminică, 8 august, echipajele de pompieri militari din cadrul unității și subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” au acționat pentru stingerea unui număr de șase incendii de vegetație uscată…
Incendiu violent în Valea lui Mihai
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 1 august, în jurul orei 03.35, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a fost sesizat prin numărul unic 112, cu privire…




