Situația generală privind controalele efectuate în mai 2025 În luna mai 2025 la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor au fost controlate un număr de 193 unităţi; s-au aplicat 311…
Etichetă: luna mai
2,14% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Bihor în luna mai 2025
La sfârșitul lunii mai 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor erau înregistrați 5.051 șomeri (din care 2.527 femei), rata șomajului fiind de 2,14%. Comparativ cu…
Recomandările pompierilor bihoreni pentru minivacanță
Pe timpul minivacanței de 1 Mai, peste 200 de pompieri militari bihoreni sunt zilnic la datorie, pregătiți să intervină în orice moment, pentru salvarea vieților și bunurilor cetățenilor, precum și…
Peste 260 de decizii de returnare au fost emise de polițiștii de imigrări în luna mai
Aproximativ 650 de activități specifice de control au fost desfășurate de polițiștii de imigrări, la nivel național, în luna mai a acestui an, pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale și…
ITM Bihor şi-a prezentat raportul de activitate din luna mai
I.Situația generală privind controalele efectuate în luna mai 2024 În luna mai 2024 la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor au fost controlate un număr de 283 unităţi; s-au aplicat…
2,06% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Bihor în luna mai 2024
La sfârșitul lunii mai, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor erau înregistrați 4.820 șomeri (din care 2.500 femei), rata șomajului fiind de 2,06% . Comparativ cu…
81 de primării în Campionatul bihorean al curățeniei, ediția a IV-a
81 de primării* din județul Bihor s-au înscris în ,,Campionatul bihorean al curățeniei”, concurs din cadrul proiectului Luna curățeniei în Bihor, ajuns la ediția a IV-a. Până în prezent, primăriile…
Acțiuni de dezinsecție în Oradea, în luna mai
Primăria Oradea anunță începerea etapei III și IV a activității de dezinsecție în zonele publice, spațiile verzi și cursurile de apă de pe raza municipiului, dar și a tratamentelor fitosanitare…
1,2% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Bihor în luna mai 2023
La sfârșitul lunii mai, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor erau înregistrați 2.810 șomeri (din care 1.526 femei), rata șomajului fiind de 1,2% . Comparativ cu…
Acțiuni de dezinsecție în Oradea în luna mai
În vederea distrugerii insectelor generatoare de disconfort (țânțari, muște etc.) în faza de adult și larve, Primăria Oradea anunță că, în această lună, se execută prin tratament la sol activitatea…
Premieră istorică la Zoo Oradea: S-au născut doi pui de tigru siberian
La Grădina Zoologică din Oradea s-au născut, la sfârșitul lunii mai, pentru prima dată în istoria parcului zoo, doi pui de tigru siberian, un mascul și o femelă. Chiar dacă…
Situația generală privind controalele efectuate in luna mai 2022
În luna mai 2022, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor au fost controlate un număr 305 unităţi; s-au aplicat un număr de 516 sancţiuni contravenţionale, din care 58 amenzi…
1,09% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Bihor în luna mai 2022
La sfârșitul lunii mai, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor erau înregistrați 2.892 șomeri (din care 1.522 femei), rata șomajului fiind de 1,09% . Comparativ cu…
Acțiuni de dezinsecție în Oradea, în luna mai
Primăria Oradea anunță că, în luna mai, în vederea distrugerii insectelor generatoare de disconfort (țânțari, muște etc.) în faza de adult și larve, se execută, prin tratament la sol, activitatea…




