Mai multe bombe descoperite pe un teren din apropierea stației de autobuz din Roit

În după-amiaza zilei de duminică, 5 octombrie, specialiștii pirotehnicieni ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au fost mobilizați în localitatea Roit, comuna Sânnicolau Român, unde au…

Siguranţa în instituţiile de învăţământ din judeţul Bihor, prioritate a poliţiştilor din Bihor şi în anul şcolar 2025 – 2026

Polițiștii din Bihor au luat toate măsurile necesare pentru un început de an școlar în liniște și siguranță, fiind efectuate verificări înainte de startul cursurilor, dar și stabilite priorități de…

 32 de centre de permanență ale medicilor de familie, în Bihor

La nivelul județului Bihor funcționează 32 de centre de permanență ale medicilor de familie. În centrele de permanență există medici de familie/medici medicină generală și asistenți medicali care oferă gratuit servicii…

Ședință de lucru la Marghita, pentru prefectul judeţului Bihor

Astăzi, 15 iulie 2025, prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș a continuat seria ședințelor de lucru cu primarii din teritoriu, în scopul prelucrării unor subiecte de actualitate pentru comunitățile locale.…

Campania națională „Detector pentru viață” în județul Bihor

Un număr de 500 de detectoare de fum și monoxid de carbon, donate de E.ON și Delgaz Grid, va ajunge în locuințele bihorenilor, cu ajutorul pompierilor Inspectoratului pentru Situații de…

Campania națională „Detector pentru viață” în județul Bihor: Un nou demers de protecție a vieții desfășurat în județul Bihor

Un număr de 500 de detectoare de fum și monoxid de carbon, donate de E.ON și Delgaz Grid, va ajunge în locuințele bihorenilor, cu ajutorul pompierilor Inspectoratului pentru Situații de…

Informare privind desfășurarea primei probe scrise din cadrul examenului de Bacalaureat (sesiunea iunie 2025)

În județul Bihor, la prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie 2025 (Limba și literatura română) au fost prezenți 2624 de candidați 28 nu s-au prezentat, iar…

Contract semnat pentru Strategia de Dezvoltare Turistică a județului Bihor

Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Turistică a Județului Bihor cu reprezentanții firmei S.C. Brandberry S.R.L., Romulus Oprica…

„Săptămâna prevenirii criminalităţii” în judeţul Bihor 26 – 30 mai

Conferințe și acțiuni preventive, ateliere de informare, „Cafeneaua prevenirii”, expoziții de desene, demonstrații de abilitate canină, jocuri, concursuri și alte surprize, pregătite de polițiștii din Bihor, pentru cei mici și…

Misiunile desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne din județul Bihor în contextul turului II al alegerilor prezidenţiale

De la începerea procesului de vot în secțiile de votare din județul Bihor, nu au fost înregistrate incidente deosebite din punct de vedere al atribuțiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne. „A…

Declarație de presă privind misiunile desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne din județul Bihor în contextul alegerilor din data de 4 mai 2025 – ora 20

Până la această oră, în județul Bihor nu au fost înregistrate incidente deosebite din punct de vedere al atribuțiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Până în prezent, au fost înregistrate 9…

Grav accident rutier la Dușești

La data de 24 aprilie, la ora 15.17, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că,…

Organizarea sesiunilor de instruire a președinților și a locțiitorilor secțiilor de votare din județul Bihor

În vederea desfășurării alegerilor prezidențiale și locale parțiale programate pentru data de 4 mai 2025, Instituția Prefectului – județul Bihor a coordonat sesiunile de instruire cu președinții și locțiitorii celor…

Accident rutier mortal la Bucium

Marţi dimineaţă, la ora 07.57, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene și cei ai Biroului Rutier Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul…

Informare-sinteză privind rezultatele înregistrate la simularea Evaluării Naționale (EN VIII) 2025 în județul Bihor

Potrivit calendarului de organizare și desfășurare a simulării Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (EN VIII) începând de luni, 31 martie, a fost programată comunicarea rezultatelor (în mod…

„Ritmurile Emoţiilor”, la Filarmonica de Stat Oradea

Joi, 3 aprilie 2025, ora 19:00 Filarmonica de Stat Oradea Sala de concerte „Enescu – Bartók” Concert Simfonic Ritmurile Emoțiilor Dirijor: Noam Zur Solistă: Voropciuc Isabella – pian Orchestra Filarmonicii…

30 de incendii într-o zi, în Bihor, provocate de arderea vegetației uscate, din care două propagate la gospodării

Luni, 10 martie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor au acționat pentru stingerea a 30 de incendii provocate de arderea vegetației uscate, din…

Poliţiştii acţionează cu sistemul radar e-Sigur în judeţul Bihor

Începând cu luna martie, sistemul e-Sigur a devenit operațional și în județul Bihor, având ca scop principal creșterea siguranței pentru toți participanții la trafic și să contribuie la reducerea accidentelor…

Conferință județeană ”Formarea obiceiurilor sănătoase – Alimentația sănătoasă și activitatea fizică în rândul preșcolarilor și a elevilor din clasele 0-IV”

Inspectoratul Școlar Județean Bihor în parteneriat cu Casa Corpului Didactic a Județului Bihor și Direcția de Sănătate Publică Bihor, organizează joi 27 februarie 2025, începând cu ora 9,30 la Muzeul…

Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgenţă 112: peste 43.200 de apeluri gestionate în dispeceratul ISU Bihor

Anual, în data de 11 februarie, este marcată Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112, o zi dedicată dispecerilor, primii oameni care vin, 24 de ore din 24, cu…