Zonele publice aglomerate de pe raza judeţului, verificate din nou de echipe mixte de poliţişti, jandarmi, pompieri și poliţişti locali

Duminică, 2 august, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem…

Zonele publice aglomerate de pe raza judeţului Bihor, verificate de echipe mixte de control, pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul coronavirus.

Vineri, 31 iulie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem…

Numărul persoanelor internate de COVID-19 în Bihor a ajuns la 146

Miercuri, 29 iulie, la ora 8.30, conform datelor centralizate la nivel județean existau: • 146 persoane internate; • 673 persoane vindecate; • conform cifrelor oficiale s-au vindecat 81,18 % din…

365 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti locali şi reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii au acţionat în zonele publice aglomerate

În perioada 25 – 26 iulie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat…

Numărul persoanelor internate de COVID-19 în Bihor a ajuns la 100

Sâmbătă, 25 iulie, la ora 8.30, conform datelor centralizate la nivel județean existau: • 100 persoane internate; • 656 persoane vindecate; • conform cifrelor oficiale s-au vindecat 85,75 % din…

Zonele publice aglomerate de pe raza judeţului Bihor, verificate din nou de echipe mixte de poliţişti, jandarmi, pompieri și poliţişti locali

Duminică, 19 iulie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au acționat în sistem integrat,…

169 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti locali şi reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii au acţionat pe raza judeţului Bihor pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul virus

Duminică, 5 iulie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, s-a desfășurat o nouă acțiune în sistem integrat, pentru verificare respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară în…

În ultima zi, polițiștii bihoreni au verificat 780 persoane aflate în izolare în 406 locații

În județul Bihor, miercuri, 15 aprilie 2020, ora 8,30, existau 1637 persoane carantinate, 14 persoane vindecate. În intervalul 14 aprilie, ora 8.00 – 15 aprilie, ora 8.00, structurile teritoriale MAI…

O persoană carantinată în județul Bihor a încercat să fugă

Sâmbătă, 14 martie 2020, în cursul dimineții, o persoană carantinată în județul Bihor a încercat să părăsească centrul de carantină. În urma intervenției prompte a jandarmilor care asigurau paza permanentă…

Portofel cu bani și documente înapoiat de jandarmi

Joi, în jurul orei 12:30 jandarmul din postul de pază al judecătoriei Oradea a fost sesizat de către o doamnă avocat, că în fața uşii principale de acces în Palatul…

,Măsuri de ordine publică cu prilejul Zilei Unirii Principatelor”

Vineri, 24 ianuarie, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor, vor acționa pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, pe timpul desfășurării manifestărilor prilejuite de sărbătorirea „Zilei Unirii…

Jandarmii bihoreni asigură ordinea publică cu ocazia Botezului Domnului și a sărbătoririi Sfântului Prooroc Ioan

Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică la manifestările religioase organizate şi desfăşurate cu ocazia sărbătorii Botezului Domnului, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor, vor asigura măsurile de…

Jandarmii bihoreni în mijlocul cetăţenilor cu efective mărite şi de Bobotează!

Pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor acționează în continuare pentru menținerea, asigurarea ordinii publice şi creșterea gradului de siguranță a cetățeanului pe timpul sezonului rece…

Intervenția a doi jandarmi aflați în timpul liber din ultimele zile a făcut ca doi cetățeni să-și recupereze paguba

Primul caz s-a petrecut joi seara în apropriere unei piețe agroalimentare din municipiul Oradea. „Camaradul nostru, Ionuț a observat cum din buzunarul unui copil a cazut o bancnota de 50…

Peste 120 de jandarmi vor asigura ordinea publică, cu ocazia manifestărilor religioase și artistice dedicate sărbătoririlor din weekend

Peste 120 de jandarmi vor asigura ordinea publică, cu ocazia manifestărilor religioase și artistice dedicate sărbătoririi: Zilelor Sfântului Apostol Andrei, deschiderea Târgului de Crăciun și a manifestărilor dedicate Zilei Naționale…

82 de tineri s-au înscris pentru admiterea la şcolile militare de subofiţeri de jandarmi 

Perioada de depunere a cererilor de înscriere s-a încheiat, iar candidaţii trebuie să depună dosarul complet până la data de 29 noiembrie a.c..  Unităţile de învăţământ care pregătesc viitorii subofiţeri…

Misiune de protejare a mediului înconjurător

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor s-a alăturat, ca în fiecare an, proiectului „Let’s Do It, Romania!”, pompieri militarii din cadrul instituţiei bihorene implicându-se activ în campania…

Surprinși de jandarmi fără autorizație de vânătoare, pe timp de noapte și nerespectând portul armelor în fondul cinegetic

În data de 14 septembrie, la ora 00:15 postul de jandarmi montan Stână de Vale a fost sesizat de către paznicul de vânătoare a Fondului de Vânătoare Apuseni, că în…

Persoane rătăcite, recuperate de jandarmii montani de la Padiş

Joi, 22 august, în jurul orei 19:47, un bărbat a solicitat ajutor prin S.N.U.A.U 112 spunând că împreună cu alte patru persoane s-a rătăcit în zona Cornu Muntelui din Munţii…

Măsuri specifice de asigurare a ordinii şi liniştii publice în perioada 15 – 18 iulie

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor va asigura ordinea şi liniştea publică în zona de competenţă, cu ocazia zilelor libere prilejuite de Hramul Adormirii Maicii Domnului.  În această perioadă, efective din…