De Rusalii, un șofer băut a cauzat rănirea a doi pasageri pe care-i avea în mașină

Accident cu/în aburi de alcool, luni dimineață, pe Calea Clujului. Autor: un bărbat de 61 de ani, domiciliat în Oşorhei. Acesta, potrivit Poliției Rutiere, conducea un autoturism pe banda a…

Țigăncușa din Oradea dispărută acum două luni încă nu a fost găsită. Poliția o caută în continuare

În vârstă de 21 de ani, orădeanca Gabor Cătălina, despre care și bihorstiri.ro a scris în luna mai că a plecat de acasă și că e căutată de Poliție, încă…

Operațiune anti-cireșe suspecte în Oradea

Polițiștii orădeni au ieșit la vânătoare de transportatori de fructe de sezon care nu au actele în regulă. Luni, 9 iunie, în cursul serii, pe Şoseaua Borşului a fost depistat…

Furt, ziua în amiaza mare, pe terasa unui local din Oradea

Pentru că a furat nici 200 lei dintr-un portmoneu, un cetățean din Oradea are acum dosar penal și riscă să ajungă după gratii. Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul…

Trimis în judecată pentru evaziune fiscală de aproape 4 milioane de lei

În vârstă de 59 de ani, un cetățean maghiar e pe cale de a ajunge în fața judecătorilor bihoreni după ce polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF)…

Fructe dubioase „culese” pe Șoseaua Borșului

Captură plină cu vitamine, pe Șoseaua Borșului din Oradea. În noaptea de duminică spre luni (1/2 iunie), în jurul orei 2, oamenii legii au contabilizat o captură de fructe. Un…

Și polițiștii au dat în mintea copiilor, de 1 iunie

De Ziua Copilului, conform obiceiului încetățenit de ceva vreme, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, cei de la Biroul de Proximitate şi colegii lor de la Serviciul Rutier…

Orădean reținut pentru evaziune fiscală de aproape 1 milion de euro

Angajații Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul Poliției bihorene au procedat la reţinerea unui bărbat de 45 de ani. Orădeanul în cauză ar fi săvârșit evaziune fiscală şi…

Bijuterii de 350.000 lei confiscate de la un ungur care a vrut să facă bani în România

Un cetățean maghiar de 51 de ani a suferit o pagubă de aproximativ 350.000 lei după ce autoritățile din România i-au confiscat bijuteriile pe care intenționa să le vândă. Cel…

Polițiștii din Marghita au folosit armamentul din dotare pentru a opri un șofer băut

Un bărbat de 22 de ani din Municipiul Marghita a ajuns în spatele gratiilor de la Arestul IPJ Bihor după ce a fost depistat ca fiind băut și conducând un…

Două bihorence sunt căutate de Poliție după ce au dispărut de acasă

O tânără de 21 de ani și încă una de 27 de ani și-au pus pe jar familiile și au provocat autoritățile. Poliția bihoreană caută o orădeancă și o femeie…

Percheziții în Oradea într-un dosar de evaziune fiscală de aproape 2 milioane de euro! – UPDATE

Debut de săptămână cu multă acțiune pentru oamenii legii din Oradea. De la ora 7, luni, 12 mai, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul I.P.J. Bihor sub…

Monitorizați, dar nu fără rost: un hoț a fost prins în trafic cu ajutorul camerelor de luat vederi din Oradea (VIDEO)

În doar câteva minute de la apelul telefonic la 112 (prin care a fost anunțat un furt de bani și de o autoutilitară), polițiștii orădeni au reușit să prindă infractorul.…

A intrat cu mașina în gard și a murit la Alparea

Final tragic pentru un tânăr de 25 de ani care a condus o autoutilitară, probabil fără a fi foarte atent. Duminică, 4 mai, în cursul dimineții, Poliția a fost anunțată…

Un copil a dispărut de pe o pășune din Săldăbagiu

Panică de 1 mai, în comuna Căpâlna, unde un tată și-a „pierdut” copilul. Potrivit polițiștilor, cazul a fost semnalat în cursul dimineții de către părintele disperat. Acesta le-a relatat autorităților…

Au prins în Diosig un sătmărean urmărit general

Un cetățean din județul Satu Mare, căutat în toată țara pentru că ar fi trebuit să fie încarcerat pentru furt, a fost prins ieri (29 aprilie), în Bihor. Conform datelor…

Ministerul de Interne recrutează învățăcei. Vezi AICI condițiile și termenele de înscriere

Ca în fiecare an, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor declanşează activitatea de selecţie a candidaţilor pentru concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne. În același…

Comisar-șpăgar al Gărzii Financiare Bihor trimis în judecată de DNA

Un nou caz de corupție atrage atenția asupra județului Bihor. Virgil Popa, comisar al Comisariatului Gărzii Financiare (CGF) Bihor este acuzat de trafic de influență în formă continuată. Omul a…

Contrabandă cu peste o jumătate de milion de țigări, depistată în Bihor

În Joia Mare, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 11 Valea lui Mihai au depistat în trafic o autoutilitară catre transporta o cantitate foarte mare de pachete de țigări (foto…

Oradea, spaima infractorilor, mituitorilor și polițiștilor necinstiți: Aparate de interceptare audio-video pe mașinile de patrulare (VIDEO)

Noul protocol dintre Primăria Oradea și Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Bihor, aprobat de conducerea Poliției și consfințit prin hotărâre a Consiliului Local, vine cu vești înspăimântătoare pentru hoți,…