Cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei, Facultatea de Litere a Universității din Oradea organizează un eveniment de excepție. Luni – 25 martie 2024, începând cu ora 13:00, în amfiteatrul C023,…
Etichetă: ioan moldovan
Ioan Moldovan, laureat al Premiului pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2019
Ioan Moldovan, directorul revistei „Familia”, a primit Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din România, ediția 2020, pentru volumul „Multe ar mai fi de spus” (Editura Cartea Românească). Premiile Uniunii…
Poetul orădean Ioan Moldovan propus din nou pentru Premiul „Mihai Eminescu”
De câţiva ani încoace, poetul Ioan Moldovan, directorul Revistei „FAMILIA” , figurează pe lista „scurtă” a nominalizaţilor la cel mai prestigios premiu pentru poezie din România. Unul dintre cei şapte…
Șefii de la „Familia” sărbătoresc la Budapesta 150 de ani de la apariția revistei
Oamenii de cultură Ioan Moldovan și Traian Ștef onorează invitația Institutului Cultural Român de la Budapesta și vor participa la evenimentele din 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale. Și ziua în…
Corespondentul TVR în Bihor își lansează noua carte
Joi, 15 mai, Departamentul de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universității din Oradea (UO) va fi gazdă bună pentru un moment publicistic. Nicolae Nistoroiu, cunoscut drept jurnalistul care…
Ziua Colegiului Național „Mihai Eminescu” sărbătorită acasă (FOTO)
Zi cu multiple semnificații, azi, pentru elevii, cadrele didactice și foștii elevi ai Colegiului Național (CN) „Mihai Eminescu”. De ziua patronului spiritual, în ziua Culturii Naționale, instituția de învățământ de…
Moment aniversar: Poetul Ioan Moldovan împlinește 60 de ani!
Joi, 22 martie, de la ora 17.00, va avea loc în sala mare a Primăriei Oradea un moment aniversar dedicat poetului Ioan Moldovan. Directorul revistei de cultură Familia împlinește vârsta…
Uniunea Social Democrat Liberală pe „scenă” la aniversarea lui Eminescu! (FOTO)
Zeci de orădeni s-au adunat astăzi la statuia lui Mihai Eminescu din Parcarea Independenţei pentru a celebra 162 de ani de la naşterea poetului. Cum era de aşteptat evenimentul a…




