Cherecheș (PNL): Oradea e model în privința gestionării câinilor vagabonzi

Consilierul local Florica Cherecheș (PNL), candidat USL pentru un post de deputat, consideră că, cu toate criticile, Municipalitatea orădeană este un exemplu în ceea ce privește modul de gestionare a…

USL-iștii orădeni se mută la căsuțe electorale

În mai multe locuri din Municipiul Oradea au apărut căsuțe din lemn, modelul pe care îl cunoaștem de la târgurile de Crăciun organizate anual în oraș, tapetate cu afișe USL…

Mircea Matei: Pericol de derapaje dacă USL câștigă toate colegiile din Oradea

Aflat în premieră în fața presei la sediul PPDD Bihor, partid în culorile căruia candidează în acest an la alegerile parlamentare, fostul șef al PDL Oradea, Mircea Matei (foto), crede…

USL pentru Oradea – potențialii parlamentari social-liberali s-au „lansat” în sala mare a Primăriei (FOTO)

În prezența unui număr însemnat de membri de partid, susținători, consilieri locali și județeni și a altor invitați, cei 5 potențiali deputați și senatori care candidează în colegii orădene 100%…

Corul USL: Nu mi-e frică, nu mi-e frică de Matei!

Cu toate că, mai mult sau mai puțin în șoaptă, admit că este o surpriză destul de mare candidatura lui Mircea Matei într-un colegiu orădean, liderii USL nu se gândesc…

Deputatul Octavian Bot nu a vrut în PSD nici de dragul unei candidaturi sigure

Dezvăluire interesantă făcută luni, 24 septembrie, de președinele PSD Bihor, Ioan Mang. Întrebat dacă, în contextul refuzului PNL Oradea de a-l nominaliza pe deputatul în funcție Octavian Bot pentru a…

Orădeni, liniștiți-vă: Bolojan nu candidează! Știți de ce?

Cititorii mai țin minte, probabil, zvonurile din prima jumătate a acestui an, atunci când prin diverse medii se vorbea despre faptul că Ilie Bolojan va fi ministru de Interne într-un…

PNL Oradea îi vrea pe Cherecheș și Cupșa în Parlament, nu pe Bot!

Biroul Politic Municipal (BPM) al PNL Oradea a decis să nu îi ofere lui Octavia Bot șansa de a candida din nou pentru Camera Deputaților. Cel puțin nu în colegiile…

Bolojan luat la rost pentru demolarea garajelor de pe malul Crișului

Primarul Oradiei s-a convins (din nou) că zicala cu facerea de bine este adevărată. Joi seara (7 iulie), aflat în sânul unui grup de locatari de pe strada Sovata, cărora…