La data de 10 decembrie, în jurul orei 11.15, pe strada Calea Revoluției din localitatea Valea lui Mihai, județul Bihor, polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai au depistat…
Etichetă: interzise
Peste 1.100 de obiecte pirotehnice, interzise la deținere și comercializare de către persoane neautorizate, confiscate de polițiștii bihoreni de la trei persoane
La data de 29 decembrie, în jurul orei 10.30, într-o piață agroalimentară din municipiul Beiuș, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au depistat o femeie de 35 de ani, localnică,…
Aproape 1,3 tone de obiecte pirotehnice interzise, confiscate de poliţiştii bihoreni
Aproape 1.300 de kilograme de petarde, baterii de artificii și rachete, toate interzise la deținere și comercializare în România, de către persoane neautorizate, confiscate de polițiștii bihoreni de la arme,…
Prinși de jandarmi la pescuit ilegal. Peste 200 m de plase monofilament, interzise prin lege și peste 2000 gr de plumb, confiscate!
În timp ce executau o misiune comună împreună cu A.J.V.P.S. Bihor, pe linia prevenirii și combaterii pescuitului ilegal/braconajului piscicol, pe malul drept al canalului colector, în apropierea stăvilarului Tămașda, jandarmii…
Materiale pirotehnice interzise, confiscate de polițiștii din Ștei de la un localnic
Joi, 31 decembrie 2020, în jurul orei 14.35, pe strada Andrei Mureșanu din localitatea bihoreană Ștei, polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei împreună cu polițiștii Poliției orașului Ștei au…
Peste 270.000 de obiecte pirotehnice interzise, confiscate de polițiștii din Băile Felix de la un bărbat
Sâmbătă, 21 decembrie, în jurul orei 15.00, pe strada Şcolii din localitatea bihoreană Sânmartin, polițiștii din cadrul Poliţiei Staţiune Băile Felix au depistat în trafic un bărbat de 54 de…
Combinatii interzise de medicamente cu alimente.
Orice medicament este prescris la o anumita distanta fata de masa, inainte sau dupa. Este bine sa il intrebi pe medicul tau, chiar si in cazul celui mai inofensiv tratament,…
8 arestați în urma unei mega acțiuni contra unei rețele care se ocupa de substanțe interzise (VIDEO/FOTO)
Polițiștii bihoreni de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) și procurorii DIICOT au reușit destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu…




