Senatorul Bodog se felicită pentru Legea anti-fumat

La final de mandat și, foarte posibil, în fața unui nou ciclu de 4 ani în care va presta și ca senator, dr. Florian Bodog (PSD) și-a făcut un scurt…

Analize de laborator contra cost, dar cu rambursare

Senatul României a adoptat, în 11 octombrie o propunere legislativă prin care PSD, inițiatorul modificării, vine în sprijinul asiguraților sistemului de sănătate publică. Este vorba despre simplificarea accesului oamenilor la…

Social-democrații bihoreni pornesc în lupta electorală pentru a pune punct „experimentului” cu Guvernul tehnocrat (FOTO/VIDEO)

Conduși de cei doi candidați care deschid listele pentru cele două camere ale legislativului de la București, aspiranții PSD-iști din Bihor la statutul de parlamentar au trecut pe la Biroul…

Propunerile PSD pentru Parlament: deputatul Bogdan și consilierul local Coste conduc lista pentru Cameră, iar dr. Bodog e lider pentru Senat (VIDEO)

Președintele PSD Bihor, Ioan Mang, a prezentat azi (17 octombrie) variantele finale ale listelor cu candidații partidului pentru alegerile din decembrie. Cetățenii bihoreni vor avea în față, pentru Camera Deputaților,…

PSD-istul Bodog acuză PNL de populism privind Legea prevenției în sănătate și spune că nu votează pentru amendarea pacienților

Supărat pe afirmații făcute, chipurile, de liberala Lucia Varga, cum că membrii Comisiei de Sănătate a Senatului ar vrea să blocheze Legea prevenției în sănătate, liderul PSD Oradea, dr. Florian…

Simțindu-se călcat pe „coadă”, senatorul Bodog sare la gâtul ministrului Sănătății

Dr. Florian Bodog (PSD), senator orădean în funcție, se războiește cu Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății. Asta după ce acesta din urmă, „în totală necunoștință de cauză”, afirmă Bodog (foto –…

Senatorul Bodog, șef interimar peste pesediștii orădeni

După mazilirea lui Liviu Sabău Popa, în urma rezultatelor slabe de la alegerile locale din 5 iunie, forul decizional din PSD Bihor a hotărât să îl înscăuneze pe medicul Florian…

Surpriză (?): Constantin Bungău rămâne rector al Universității din Oradea!

A fost nevoie și de al doilea tur de scrutin intern pentru ca universitarii orădeni să tranșeze problema noului mandat de rector. După ce, marți, votul nu a fost concludent,…

Universitarii foarte împărțiți între Bungău și Bodog. Votul pentru rector se reia în 21 aprilie!

Potrivit datelor de la Universitatea din Oradea, la ora închiderii urnelor, în ziua alegerii rectorului, 901 electori se prezentaseră la vot la Biblioteca instituției, asta însemnând 88,94% din numărul de…

Duel Bungău – Bodog pentru șefia Universității orădene

Ambii sunt profesori universitari și au titlul de doctor. Unul dintre ei e chiar medic. Și e și decan al al Facultății de Medicină și Farmacie, la care se adaugă…

Nou în stomatologia orădeană de stat: Aparat de inhalosedare pentru cei cu frică de dentist (FOTO / VIDEO)

După aproape 7 ani de la inaugurarea festivă, Clinica de Stomatologie de la parterul Facultății de Medicină și Farmacie (FMF) e la un pas de a-și împlini menirea. Grație unui…

Decanul – medic – senator Bodog vrea (și) șefia Univeristății din Oradea

Până acum au fost doar avonuri și confirmări voalate pentru candidatura dr. Florian Bodog la funcția de rector al Universității din Oradea (UO). De azi, 22 martie, lucrurile sunt certe:…

Senatorul Bodog: Nu voi vota Legea prevenției depusă de PNL!

Miercuri, 17 februarie, pe lângă dezbaterea legată de cazul evacuării posturilor de televiziune din trustul Intact al condamnatului Dan Voiculescu, aleșii din Camera superioară a Parlamentului au avut și o…

Mang (PSD): Prefer să rămân prieten cu Pop, nu să-l forțez să candideze la Primărie

Președintele PSD Bihor, Ioan Mang, spune că partidul său are o listă scurtă cu 5 persoane pentru rolul de candidat la șefia Primăriei Oradea. Prezent la emisiunea „Analiza din redacție”…

Senatorul Bodog: La Primăria Oradea sigur nu, dar s-ar putea să candidez pentru șefia Universității

Deși spune că întrunirile pe care le are în această perioadă cu diverși șefi de prin Facultatea de Medicină și Farmacie (FMF) nu sunt legate de alegerile pentru funcția de…

Vezi ce-a mai făcut dr. Bodog pentru interzicerea fumatului!

După ce colegii săi parlamentari din cealaltă Cameră nu s-au arătat impresionați de zbaterile lui referitoare la legea pentru interzicerea fumatului în spațiile publice, senatorul social democrat Florian Bodog le…

Dr. Bodog „somează” Camera Deputaților: Interziceți total fumatul în spațiile publice!

Decanul Facultății de Medicină și Farmacie (FMF) de la Oradea, senatorul pesedist Florian Bodog (foto) insistă cu interzicerea totală a fumatului în spațiile și instituțiile publice. Având în vedere că,…

Doctorul care aduce locuri de doctorat în plus pentru Universitatea din Oradea

Decanul Facultății de Medicină și Farmacie (FMF) din Oradea, dr. Florian Bodog, anunță suplimentarea cifrei de școlarizare pentru anul universitar 2015 / 2016. Concret, senatorul PSD spune că este vorba…

Ovidiu Mureșan a devenit lipsit de relevanță pentru PSD Bihor

Instalat la cârma PSD Oradea în locul lui Claudiu Pop (devenit prefect) și apoi rugat să accepte să fie pe lista de consilieri locali ai USL Oradea (cu perspectiva împlinită…

Senatorul Bodog cere Guvernului să ia în calcul varianta UDMR a rezolvării crizei creditelor în franci elvețieni

Fix în ziua în care premierul Victor Ponta a agreat ideea PNL de convocare a Parlamentului în încercarea de rezolvare a problemei generate de creșterea ratei de schimb leu –…