Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a participat joi, 23 februarie, la un eveniment organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, la Oradea, la care au fost invitați toți primarii…
Etichetă: finantare
Fundația Comunitară Oradea finanțează 10 proiecte educaționale prin Fondul Științescu ajuns la ediția a V-a
10 asociații și instituții de învățământ au obținut câte o finanțare în programul Fondul Științescu Oradea prin care își vor implementa proiectele de știință în Bihor. La Liceul Tehnologic “Unirea”…
Finanțare prin PNRR pentru reabilitarea unor clădiri ale DGASPC
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a semnat contractul de finanațare pentru reabilitarea a trei clădiri ale Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Bihor, cu scopul creșterii eficienței energetice.…
A fost aprobată finanțarea prin PNRR a reabilitării termice a 11 clădiri de instituții publice, în valoare de peste 30 milioane de euro
A fost aprobată finanțarea reabilitării termice a 11 instituții publice din Oradea, proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 5 – Valul Renovării. Aceste proiecte…
S-a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea spitalului din Nucet
Joi, 12 ianuarie, la sediul Direcției Generale Implementare Plan Național de Redresare și Reziliență, s–a semnat contractul de finanțare pentru proiectul de reabilitare a Spitalului de Psihiatrie Nucet.Documentul a fost…
Spitalul nou de pe strada Vlădeasa, aprobat spre finanțare
Noul spital de boli infecțioase și pneumologie, care urmează să fie ridicat pe str. Vlădeasa din Oradea, a fost aprobat spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Unitatea…
Primarul Florin Birta a semnat, astăzi, 6 contracte de finanțare prin PNRR
Începutul de an aduce finanțare de peste 10 milioane de euro pentru municipiul Oradea. Primarul Florin Birta a semnat astăzi, 11 ianuarie, în prezența ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației,…
S-a semnat contractul de finanțare pentru extinderea terminalului la Aeroportul Oradea
Directorul general al Aeroportului Internațional Oradea, Răzvan Horga, a semnat joi, 29 decembrie, contractul de finanțare cu fonduri europene pentru proiectul de extindere a terminalului. Documentul a fost semnat la…
S-au semnat contractele de finanțare prin PNRR pentru șase unități de învățământ din Oradea
Au fost semnate contractele de finanțare pentru reabilitarea a șase unități de învățământ din Oradea, cu bani europeni. Valoarea proiectelor este de 10,5 milioane de euro, cu TVA inclus. Ministerul…
A fost depusă cererea de finanțare a Centrului intermodal
Primăria Oradea prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională a depus ieri, 21 noiembrie, cererea de finanțare a proiectului „Dezvoltarea unui centru de transport intermodal cu facilitate de acces…
Locuri noi de joacă în Aleșd, finanțate cu premiul de la ,,Luna curățeniei” 2022
Primăria orașului Aleșd, una dintre cele șase primării care au câștigat premiul I la „Campionatul bihorean al curățeniei”, ediția 2022, a investit întreaga sumă în amenajarea a două locuri de…
Primăria Oradea va depune spre finanțare prin PNRR documentațiile pentru 16 unități școlare, 36 de blocuri și două clădiri publice
Pentru un număr de 16 unități școlare, 2 clădiri publice și 36 de blocuri de locuințe din municipiu, Primăria Oradea va depune documentațiile spre finanțare prin PNRR în vederea creșterii…
Apel de finanțare pentru programul Bine 3600 – Suntem bine, facem bine!
Fundația Comunitară Oradea, sub coordonarea Federației Fundațiile Comunitare din România și cu sprijinul financiar oferit de People In Need demarează programul Bine 3600 pentru a susține dezvoltarea capacității organizațiilor neguvernamentale…
Au fost stabilite proiectele care vor fi finanțate în cadrul bugetării participative
S-a încheiat procedura de votare a proiectelor din programul de bugetare participativă pe anul 2022. În urma voturilor exprimate online și a voturilor din cadrul întâlnirilor cu cetățenii, au fost…
A fost semnat contractul de finanțare pentru cele două creșe noi
Primarul Florin Birta a semnat, astăzi, cu Cseke Attila, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, primele contracte de finanțare prin PNRR care vor fi implementate în Oradea. Este vorba…
A fost finalizat proiectul tehnic la Centura Sânmartin
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a avut luni, 5 septembrie, o întâlnire cu reprezentanții firmei care a câștigat licitația pentru proiectarea și execuția Centurii Sânmartin. Compania Erbașu a finalizat…
Au fost aprobate cererile de finanțare pentru cele două creșe noi
Cererile de finanțare pentru realizarea a două creșe noi în municipiul Oradea au fost acceptate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Național de Redresare și Reziliență.…
Au început lucrările la Centura Aleșd
Constructorii au demarat lucrările la Varianta de ocolire a orașului Aleșd. Utilajele excavează stratul de teren vegetal și, totodată, se balastează și se compactează umpluturile. Lucrările sunt executate de asocierea…
S-a votat aprobarea depunerii spre finanțare prin PNRR a noului spital de pe strada Vlădeasa
Consilierii orădeni au votat aprobarea depunerii spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a noului spital de boli infecțioase și pneumologie din Oradea. Direcția de Management Proiecte…




